Actualitate Agricultura acum

ANIF Buzău: ”Irigăm la un nivel istoric. Există riscul să rămânem fără apă, dacă nu plouă”

România arde la temperaturi de peste 35 de grade Celsius, iar efectul caniculei se resimte și la nivelul culturilor din câmp. După o primăvară lipsită de precipitații, fermierii din Buzău au cerut calamitarea județului pentru culturile de rapiță și grâu, de unde nu au recoltat aproape nimic. Agricultorii fac acum tot ce pot pentru a-și salva porumbul și floarea soarelui, iar cei care au sisteme de irigații udă aproape fără oprire, însă dacă nu plouă, spune directorul ANIF Buzău, există riscul ”să rămânem și fără apă pentru irigații”.

La Buzău, fermierii irigă zi și noapte. Anul acesta suprafața irigabilă din județ a crescut cu aproape o treime datorită faptului că foarte mulți agricultori și-au creat sisteme pentru a putea primi apă de la ANIF.

”Irigăm la un nivel istoric pentru această perioadă din an”, spune directorul Claudiu Carpen!

Fermierii udă tot ce au pe câmp sau în curți: porumb, floarea soarelui dar și livezile cu pomi fructiferi. În total sunt 65 de kilometri de canal pe care curge apă pentru a ajunge pe miile de hectare ce pot fi irigate. Însă, dacă nu plouă în următoarele săptămâni, există riscul ca în plină vară Buzăul să rămână fără apă pentru irigații!

Direcția Agricolă Buzău a cerut Prefecturii să ia toate măsurile pentru a declara Buzăul județ calamitat pentru culturile însămânțate în toamnă, respectiv rapiță și grâu. În această perioadă, șase comisii mixte fac constatările în teren pentru a vedea dimensiunea pagubelor provocate de seceta pedologică.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian