Actualitate

ANM: un nou val de căldură intens și de lungă durată. Cum să ne ferim de arșiță

După câteva zile cu temperaturi plăcute, în care aerul a fost respirabil, revine canicula. Va fi tot mai cald de la o zi de alta, spun meteorologii. De altfel, pentru azi și mâine au fost emise deja două avertizări cod galben de temperaturi caniculare și disconfort termic crescut. Buzăul nu se află printre județele vizate de codul galben, dar asta nu înseamnă că suntem feriți de caniculă. Temperaturi ridicate vor fi și în Buzău, atât ziua cât și noaptea. În plus, cel mai probabil meteorologii vor actualiza prognoza și vor emite noi avertizări.

“În Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general  între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Notă: În zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influența unui nou val de căldură intens și de lungă durată”, anunță ANM.

Vor veni, așadar, zile de foc în care trebuie să avem mare grijă pentru a nu fi afectați de căldura sufocantă. Cel mai important, spun medicii, este să evităm deplasările la orele la care soarele arde cu putere, să purtăm haine lejere, deschise la culoare și să bem multă apă. Cunoscutul medic urgentist Tudor Ciuhodaru a făcut o listă cu ce trebuie și ce nu trebuie să facem în zilele în care canicula își spune cuvântul.

Ce trebuie să (NU) faceți:

1.În spaţii inchise (acasă şi la birou):

  • a) evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
  • •Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  • •Acoperiţi ferestrele expuse la soare;
  • •Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
  • •Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.
  • b) scădeţi temperatura având grijă să:
  • •aerisiţi dimineata devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer;
  • •reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.

2. În spatii deschise (pe stradă şi la locul de muncă):

  • •Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare);
  • •Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • •Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzației de sete, adică un pahar la 15-20 minute;
  • •Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică;
  • •Menţineţi legătura cu persoanele în vârsta (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • •Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18;
  • •Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice;
  • •Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grasimi, în special de origine animală;
  • •Nu consumaţi alcool (inclusiv bere ) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
  • •Nu lasaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.

3. În caz de apariţie a manifestărilor legate de expunerea la căldură (crampele de caldură, insolaţia, epuizarea, şocul hipertermic):

  • •Odihnă în spatiu umbrit şi racoros;
  • •Consum de lichide (apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt);•Scăderea temperaturii corpului (udat şi ventilat);
  • •Activitatea fizică se reia dupa câteva ore. Dacă manifestările nu dispar rapid sau se agravează:
  • • sunaţi la 112;
  • • îndreptati-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.
Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian