Actualitate

AVION PLIN CU CRIMINALI EXPULZAȚI DIN ANGLIA SOSEȘTE LA OTOPENI! Câți sunt buzoieni

Indivizi periculoși, plecați din România, care au speriat lumea vor fi aduși acasă, cu forța.

Autoritățile din Marea Britanie îi ”vor face pachet” pe românii care au comis fărădelegi peste fărădelegi și-i vor trimite de unde au venit. Avionul condamnaților va ateriza săptămâna viitoare, pe 13 ianuarie, pe aeroportul Otopeni. Este vorba despre 30 de pasageri, toţi români condamnaţi şi închişi până acum în Marea Britanie, dar alungaţi de Brexit.

The Independent, citat de adevarul.ro, scrie că în perioada următoare, alte avioane cu infractori provenind din ţările Uniunii Europene vor decola de la Londra având ca destinaţii ţările de origine ale deţinuţilor. 

Decizia autorităților britanice este criticată din toate părțile, dat fiind că în Marea Britanie a fost descoperită recent o nouă tulpină de coronavirus. Expulzarea cetățenilor de pe teritoriul acestui stat provoacă îngrijorare în toată lumea, existând temeri că prin astfel de operațiuni cazurile de coronavirus pot scăpa de sub control. Toate aceste critici nu au avut niciun ecou la Londra. Miercuri, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic a anunţat că infractorii străini din închisorile britanice vor fi expulzaţi în continuare, indiferent de riscuri. Britanicii au dat asigurări că infractorii, dar şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi, iar înainte de a fi ridicaţi din închisoare li se va lua temperatura.

Vestea de la Londra provoacă îngrijorare și la Buzău. Există informații că printre indivizii condamnați care vor fi expulzați săptămâna viitoare se află și câțiva buzoieni, plecați din țară în urmă cu mai mulți ani.