Actualitate SĂNĂTATE

BANI PENTRU ANGAJAȚII SPITALULUI JUDEȚEAN! Au fost alocate fonduri pentru acordarea stimulentului de risc

Bani pentru personalul medical care a îngrijit bolnavi diagnosticați cu COVID-19. Consilierii județeni s-au reunit în ședință extraordinară, înaintea Crăciunului, pentru a aloca fondurile necesare acordării stimulentului de risc pentru angajații din Spitalul Județean Buzău care au avut în îngrijire pacienți infectați cu coronavirus. O solicitare în acest sens a venit de la conducerea unității spitalicești.

“Proiectul de hotărâre pentru rectificarea a VI-a a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Spitalului Judeţean de Urgență Buzău, a fost iniţiat în baza adresei întocmită de Spitalul Județean de Urgență Buzău prin care se solicită majorarea bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de 660.000 lei, ca urmare aplicării prevederilor Legii nr.82/2020 și a Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr.43/2020 cu modificările și completările ulterioare, prin care se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, personalui medical dacă a activat în timpul stării de urgență și a avut în evidență sau sub tratament pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate.”, se arată în referatul care la stă la baza proiectului de hotărâre.

Cum este final de an, aleșii județeni s-au reunit de urgență pentru a aloca fondurile necesare. Este vorba despre o sumă totală de 660 000 lei.

“Suntem pe final de an, trebuie să încheiem anul financiar, și au fost niște proiecte care trebuiau votate pentru a putea închide cu bine anul financiar. S-au făcut niște rectificări bugetare atât la nivel de aparat propriu al Consiliului Județean, cât și la alte instituții din subordinea Consiliului, printre care Spitalul Județean Buzău.” a declarat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Tot în ședința extraordinară de miercuri, a fost rectificat bugetul DGASPC Buzău după ce județului Buzău (Consiliului Județean Buzău) i s-a repartizat de la bugetul de stat suma de 4.531.000 lei pentru cheltuielile necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului.