O vorbă spusă la băutură ar fi putut să-l coste viața pe un buzoian din Pătârlagele. Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, în satul Mănăstirea, chiar în plină stradă, când C.I, un bărbat de 65 de ani, supărat de vorbele pe care vecinul său le tot spune la adresa lui a luat cuțitul și l-a atacat.
Potrivit anchetatorilor, neînțelegerile dintre cei doi erau mai vechi și toate discuțiile aveau loc atunci când victima consuma alcool. Bărbatul băut obișnuia să-și jignească consăteanul de fiecare data când îl întâlnea. Și așa s-a întâmplat și pe 8 aprilie. Băut bine, bărbatul a început să-i vorbească urât vecinului, care nu a mai suportat să-l asculte și a vrut să-l potolească.
”Situația de fapt reţinută în sarcina inculpatului C.I.constă în aceea că in data de 8.04.2025, în jurul orelor 18.00, în baza unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe drumul public, în faţa locuinţei inculpatului C.I., acţionând cu intenţia de a suprima viaţa victimei, inculpatul C.I. a intrat în curtea imobilului s-a inarmat cu un cuţit avand o lamă de 10 cm lungime $i 2 çm grosime, iar in momentul în care a ieșit din curte, fără a mai purta discuţii cu victima, a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul în zona gâtului, provocându-i acesteia o plagă profund penetrantă de 2 cm adâncime în zona submandibular stânga”, anunță Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Din fericire, iar victima a scăpat cu viață. Agresorul, în schimb, își va petrece următorele 30 de zile în arest.
„ Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a inculpatului C.I., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor prev.de art.32 alin.1 C.p. rap. la art.188 alin.1 C.p. Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.l. pe o durată de 30 de zile”, anunță Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.








Adaugă comentarii