Actualitate

Bilanțul ISU Buzău: peste 10 000 de situații de urgență, în 2024. Zeci de buzoieni au pierit în urma unor incendii devastatoare

FOTO-Arhiva

2024 a fost un an plin de provocări pentru salvatorii de la Inspectoratul de Situații de Urgență Buzău. Pompierii au intervenit, pe tot parcursului anului trecut, la nu mai puțin de 10.246 de situații de urgență. În ciuda intervenției prompte, au fost multe cazuri în care nu s-a mai putut face nimic pentru persoanele aflate în locuințe cuprinse de foc.

În peste 7 000 de cazuri a fost nevoie de intervenția paramedicilor. Însă, nici incendiile nu au fost deloc puține. Aproape 1000 de incendii au avut loc în municipiu și județ, circa jumătate fiind incendii de vegetație. Mai mult, au fost înregistrate 34 de victime în urma incendiilor. Principalele cauze care au dus la izbucnirea flăcărilor au fost instalațiile electrice defecte și utilizarea necorespunzătoare a surselor de foc în spații deschise.

„Anul precedent, pompierii militari buzoieni au intervenit în 10.246 de situații de urgență, demonstrând, încă o dată, că sunt mereu la datorie pentru siguranța comunității. 7.469 de cazuri au implicat intervenția echipajelor paramedicale, iar restul au vizat diverse misiuni care reflectă natura complexă a activității noastre:968 de incendii, dintre care 479 de vegetație uscată și miriști”, transmite ISU Buzău pe pagina de Facebook.

La alte peste 100 de misiuni, pompierii au fost solicitați să intervină pentru a ajuta la depistarea persoanelor dispărute sau pentru a transporta persoane supraponderale. Pe de altă parte, salvatorii au intervenit de mai multe ori în urma ploilor torențiale, care au inundat gospodării și chiar locuințe.

„131 de cazuri pentru asistența persoanelor aflate în dificultate (căutare-salvare, degajări, transport persoane supraponderale). 24 de misiuni pentru evacuarea apei în urma inundațiilor”

FOTO-ARHIVA

În plus, pompierii specializați în activități pirotehnice s-au ocupat de zeci de misiuni pentru asanarea muniției neexplodate. De asemenea, 50 de animale au fost salvate de pompieri.

„50 de animale salvate din medii ostile vieții. 57 de misiuni pentru asanarea muniției neexplodate și 3 distrugeri în poligon specializat”

În încheierea bilanțului întocmit de pompierii buzoieni, aceștia dau asigurări că vor fi mereu la datorie, pregătiți să intervină prompt și eficient.

„ Pompierii buzoieni au fost și vor fi mereu la datorie, pregătiți să răspundă prompt și eficient. Dedicarea, profesionalismul și spiritul de sacrificiu al pompierilor sunt pilonii care ne motivează să fim mai buni în fiecare zi.Mulțumim comunității pentru sprijin și încredere!Rămânem la dispoziția dumneavoastră și anul acesta, 24/7 ”