Actualitate

Bilanțul ploilor din week-end. Natura s-a dezlănțuit și a lăsat prăpăd în urmă. Vremea nu se îmbunează, anunță meteorologii

foto arhiva

Pompierii  au făcut bilanțul în urma ploilor abundente care s-au abătut asupra județului în week-end. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, locotenent George Crețu, vineri, pompierii au intervenit la Vernești și la Vadu Pașii, unde apa a inundat curțile și beciurile din 3 gospodării.

Cele mai mari probleme s-au înregistrat sâmbătă atunci când pompierii au avut 15 intervenții după ce meteorologii au emis trei avertizări cod portocaliu una după cealaltă, care au vizat mare parte din județ.

Astfel, la Berca, pompierii au intervenit în sprijinul a 6 familii, la Vernești au fost inundate 8 gospodării, o altă intervenție fiind la Mărăcineni. Apa a intrat în curți și în beciuri, a distrus grădinile și a făcut ca pe câmpuri să se producă băltiri, care afectează culturile.

Duminică, pompierii au intervenit în sprijinul unei familii din Beceni, afectată, de asemenea, de ploile abundente.

Pompierii din întreg județul au intervenit în week-end în sprijinul oamenilor. Angajați din toate subunitățile din județ au fost mobilizați în acțiuni pentru îndepărtarea efectelor naturii, care s a dezlănțuit. În contextul în care ploile vor continua, pompierii atrag atenția gospodarilor să-și curețe  șanțurile și rigolele, pentru ca apa rezultată în urma precipitațiilor să aibă unde să se scurgă și să se evite astfel inundarea gospodăriilor. 

Și, după un week-end ploios, vin alte zile la fel de mohorâte și cu cantități mari de precipitații.

Luni dimineață, meteorologii au emis o nouă informare. Conform specialiștilor de la ANM, în următoarele zile, vor fi ploi însemnare cantitativ, cu tunete și fulgere, cu intensificări ale vântului și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp  și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.                                                               

Avertizarea expiră miercuri la ora 23.00

Etichete