Părinții își pot vaccina gratuit micuții cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Serul pentru imunizarea acestei categorii de vârstă a ajuns deja la Direcția de Sănătatea Publică Buzău, iar cei care doresc imunizarea trebuie să se adreseze medicilor de familie.
Buzăul a primit, la începutul acestei săptămâni, 1.700 de doze cu vaccin antigripal, trivalent, adică o cantitate mult mai mare decât i s-a alocat anul trecut. Medicul epidemiolog Carmen Scântei a explicat pentru sansanews.ro că Ministerul Sănătății a schimbat prioritizarea vaccinării antigripale și că se pune mai mult accent pe imunizarea copiilor încă de la cea mai mică vârstă.
”Am transmis tuturor medicilor de familie să-și verifice lista și să obțină confirmarea părinților că doresc această vaccinare și să ne transmită numărul, să-i putem catagrafia și să demarăm vaccinarea. S-a schimbat prioritizarea acestor grupe de lecție pentru că am început să-i protejăm pe cei mai mici. Vaccinul este pentru toți copiii, nu doar pentru cei cu afecțiuni cronice”, a explicat Carmen Scântei, medic epidemiolog DSP Buzău.
Părinții refuză vaccinarea antigripală
Totuși vaccinarea antigripală la copii decurge destul de greu la Buzău. Și asta din cauza refuzului părinților de a-și imuniza micuții. Situația a fost constatată de medicii de familie care în ultimele săptămâni au încercat să obțină acordul părinților pentru imunizarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani. Buzăul a primit pentru această categorie de vârstă 6.500 de doze cu vaccin antigripal.
”Foarte mulți au refuzat pentru că nu și-au manifestat disponibilitatea de a-și aduce copilul la vaccinare. În același timp, s-ar putea ca oamenii, în timp, să verifice, să vadă că acest vaccin nu dă reacții urâte asupra copiilor și să-și dorească și ei imunizarea”, a spus șeful epidemiologilor din Buzău.
Specialiștii recomandă această imunizarea tocmai pentru că o asociere între virusul gripal și SARS-CoV-2 nu ar fi benefică și prin această vaccinare micuțul ar fi protejat împotriva gripei.
”Cel mai înțelept lucru pe care ar putea să facă părinții este să-și protejeze copilul cu acest vaccin antigripal care are specificitate pe grupe de vârstă și care asigură un confort, o siguranță, pentru acești micuți pentru care asocierea dintre două virusuri circulante la ora aceasta, adică virusul gripal și SARS-CoV-2, nu ar fi benefică. Sunt părinți care judecă vis-a-vis circulația restrânsă la care copilul este supus, consideră că dacă familia se protejează, copilul este cu risc foarte mic. Dar copilul iese, se joacă, nu poți să-l lași în casă șase luni, și atunci chiar dacă familia este protejată și are o barieră pentru acest virus, micuțul este expus la un risc pe care îl putem evita”, a explicat pentru șansanews.ro Carmen Scântei.
Următoarea tranșă de vaccin antigripal va ajunge la Buzău în octombrie, serul fiind atunci distribuit către alte categorii de risc din județ.


Adaugă comentarii