Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură a făcut astăzi publică situația depunerii cererilor de plată aferente campaniei de depunere fără penalități din perioada 1 martie – 31 mai.
Potrivit APIA, la nivel național s-au depus 755.810 cereri de plată pentru o suprafață de peste 9,95 milioane hectare.
”La o analiză comparativă a datelor, se observă că față de anul anterior numărul cererilor a scăzut cu 34.000 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 22.000 ha, fermierii confirmând și în acest an că sunt conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață. Precizăm că, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, campania de primire a cererilor de plată continuă până la data de 9 iunie 2023 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere”, transmite APIA într-un comunicat.
Din situația întocmită la nivel național reiese că județul Buzău se situează pe locul al doilea în Regiunea Sud-Est ca număr de cereri depuse. Mai exact, în Buzău au fost depuse 16396 de cereri pentru o suprafață de peste 270 de mii de hectare. Cele mai multe cereri din regiune au fost depuse în Vrancea, urmat de Buzău și Galați. Cele mai puține cereri, la jumătate comparativ cu Buzăul, au fost depuse în județul Tulcea.
Topul se răstoarnă însă când vine vorba despre suprafețele pentru care au fost cerute subvenții. În acest caz, pe primul loc în Regiunea SE este Constanța, cu peste 497 de mii de hectare, urmat de Tulcea, peste 376 de mii de hectare și Brăila – peste 352 de mii. Urmează Galați, unde fermierii au cerut subvenții pentru 292 de mii de hectare, Buzău – circa 270 de mii și Vrancea – aproximativ 161 de mii de hectare
Adaugă comentarii