Actualitate

Buzăul, lovit de ploaia înghețată și drumari prinși, din nou, pe picior greșit. Unde nu s-a acționat, deși se știa că vremea se strică (FOTO&VIDEO)

Previziunile meteorologilor care au anunțat încă de duminică ploaie înghețată la Buzău s-au adeverit. În ultimele ore, județul a fost afectat de acest fenomen meteo periculos, care ridică atât de multe probleme șoferilor, dar și pietonilor.

La Buzău, autoritățile județene au monitorizat situația pe parcursul întregii nopți dat fiind că existau vești de la meteorologi încă de ziua trecută că fenomenul de ploaie înghețată va apărea la orele serii și va persista inclusiv până luni.  

Pe majoritatea drumurilor, comunale, județene si naționale s-a intervenit cu material antiderapant, însă au fost și excepții. Pe drumul județean 100 H, Nișcov- Mierea-Tisău-Haleș, operatorul care trebuia să curețe șoseaua a intervenit cu întârziere iar acum e polei gros.  Atenție, alunecă pe șosea și pe drumul județean dintre Țintești și Maxenu.

„Prognozele meteo s-au adeverit, fenomenul de ploaie înghețată s-a manifestat în mai tot judeţul, în general, sunt mulţumit de modul în care s-a acţionat, cu o singură excepţie, pe drumul judeţean 100H între Nişcov şi Tisău, acolo unde şi la această oră este un polei generalizat. Sper să se rezolve cât mai repede mai ales că prognoza ne indică faptul că acest fenomen va fi prezent pe durata întregii zile. După amiază vom avea o şedinţă de bilanţ a acestor intervenţii şi sper să vedem ce anume a făcut ca pe acest sector de drum să nu se acţioneze aşa cum a trebuit”, a afirmat luni prefectul judeţului Buzău Daniel Ţiclea.

Din cauza ploii înghețate  au apărut probleme și în furnizarea curentului electric. Gheața care s-a așezat pe firele de electricitate a provocat probleme la Rușețu, unde oamenii au rămas fără energie mai multe ore. Avaria a fost remediată la această oră, însă între timp au apărut probleme la Padina. 

Și acolo se află muncitorii de la Electrica și încearcă să rezolve situația pentru ca localnicii să primească din nou curent în gospodării.