Actualitate Șansa de Ramnicu Sărat

BUZĂUL SCAPĂ DE AMENZI DE LA UNIUNEA EUROPEANĂ! Ultimul depozit neconform de la Râmnicu Sărat se închide

Depozitul de deșeuri neconform de la Râmnicu Sărat se închide, ceea ce înseamnă că Buzăul scapă de amenzile pentru nerespectarea condițiilor de mediu ce puteau fi aplicate de Uniunea Europeană. Practic, depozitul de la Râmnicu Sărat era ultimul obiectiv din Buzău supus clauzei de infringement aplicată României, potrivit declarațiilor autorităților municipiului Râmnicu Sărat.

Demersurile pentru închiderea obiectivului au început în urmă cu trei ani, când a fost sistată și depozitarea gunoiului municipal (cel rezultat din curațarea străzilor și locurilor publice din oraș) după ce în 2014 fusese sistată depozitatea gunoiului menajer de la populație.

Totuși, pașii pentru închiderea acestui depozit au fost destul de greoi și din cauza sumelor foarte mari necesare pentru această procedură, care potrivit normelor primite de la Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie finalizată încă din iulie 2019.

”Printre zecile de obiective la nivel național se află și Depozitul Municipal de Deșeuri, obiectiv pentru care încă din perioada 2017 – 2018, municipalitatea face demersuri pentru închiderea depozitului. Primul pas, ca o garanție a interesului pe care autoritățile locale l-au avut pentru rezolvarea acestei probleme, a fost realizarea unui depozit bancar în valoare de 3 milioane de lei, având ca destinație susținerea acestor lucrări. Destinația sumelor a fost stabilită de Consiliul Local Municipal, aceștia urmând a fi folosiți în mod exclusiv pentru lucrările de închidere a depozitului municipal de deșeuri”, a spus primarul municipiului , Sorin Cîrjan.

Sorin Cîrjan, primar municipiu Râmnicu Sărat

Astfel, la mai bine de un an de termenul limită de închidere al depozitului, autoritățile din Râmnicu Sărat au demarat lucrările propriu zice.

”După aproape doi ani de demersuri și proceduri, execuția lucrărilor a fost încredințată! Ca urmare, primii pași se execută deja: este vorba despre organizarea de șantier, o etapă introductivă care va pregăti terenul pentru realizarea efectivă a lucrărilor, care vor începe de săptămâna viitoare”, spun autoritățile locale.

Depozitul are o suprafață de 29.000 de metri pătrați. După închiderea acestui obiectiv, gunoiul din oraș este preluat de operatorul de salubrizare și dus în depozitul de la Gălbinași.

”Termenul stabilit de APM Buzău pentru finalizarea lucrărilor de închidere a fost 16.07.2019. S-a constatat că este constituit fondul pentru închiderea și urmărirea post închidere a depozitului, de cca. 3 milioane lei. Pentru obținerea sumei de 8 milioane lei care ar mai fi necesară, Primăria Municipiul Rm. Sărat a făcut mai multe demersuri, solicitând sprijin la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului, Administrația Fondului de Mediu și a încercat chiar accesare de fonduri europene. Până la această dată nu s-au putut obține fonduri din surse naționale și nici prin finanțare din fonduri europene structurale. ADP Rm. Sărat, în calitate de operator al depozitului, efectuează monitorizarea factorilor de mediu, conform actelor de reglementare. De asemenea având în vederea că nu a realizat lucrările de închidere la termenul de impus de APM, GNM a impus Primăriei Municipiul Rm. Sărat, măsura de a întocmi un nou plan de măsuri cu termene, în vederea închiderii depozitului municipal de deșeuri nepericuloase Râmnicu Sărat. Pentru nerealizarea la termenul stabilit de APM Buzău prin actele de reglementare, a lucrărilor de închidere a depozitului, Primăria Rm.Sărat a fost sancționată contravențional în data de 25.07.2019, conform legislației de mediu în vigoare!, se arată în informarea prezentată Colegiului Prefectural din septembrie 2018.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate