Social

Buzăul, sub cod galben. Vânt puternic, până joi seară

Buzăul, Vrancea, Galațiul și Brăila intră sub cod galben de vânt puternic.

Cele patru județe din regiune,  alături de alte județe din Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, vor fi sub avertizare începând de miercuri de la ora 16,00 și până joi seară la ora 20.00.
Astfel, în Carpaţii Meridionali şi local în Orientali, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90-100 de kilometri pe oră. În Moldova, vântul se va intensifica treptat, local şi temporar cu rafale de 55-65 kilometri pe oră, iar în cursul zilei de joi vântul va avea viteze de 70-80 kilometri pe oră.
Intensificări ale vântului se vor semnala şi în sud-vestul Olteniei în seara de miercuri şi în noaptea de miercuri spre joi, iar în nord-estul Munteniei şi în Dobrogea îndeosebi joi, unde rafalele vor depăşi 55…65 kilometri pe oră”, arată ANM.
Codul galben va fi valabil până joi, la ora 20.00.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate