Actualitate

Buzoian, arestat preventiv în urma unui flagrant organizat de ofițerii anticorupție

FOTO ARHIVA

Un buzoian a fost arestat preventiv după ce a luat mită de la un bărbat căruia i-a promis că îi va ajuta fiul să promoveze fără probleme concursul de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

Potrivit ofițerilor anticorupție din Buzău, faptele au fost anunțate chiar de către tatăl tânărului care își dorea să devină polițist. Bărbatul le-a povestit ofițerilor DGA că i-a oferit buzoianului câteva mii de euro, în mai multe tranșe, în primăvară, în perioada martie-aprilie, acum, la finele lunii septembrie, urmând să –i acorde ultima tranșă din suma promisă. Astfel, la finele săptămânii trecute, ofițerii DGA au organizat un flagrant și l-au surprins pe bărbatul care a cerut mită primind suma de 2500 lei.

“În fapt, în urma denunțului formulat de o persoană fără calitate specială, la data de 29 septembrie 2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au procedat la organizarea și prinderea în flagrant, în aceeași zi, a inculpatului, în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă remis de Direcția Generală Anticorupție.

În urma flagrantului, procurorii au solicitat arestarea preventivă a celui care a primit mită, ceea ce s-a și întâmplat.

“La data  de 30 septembrie a.c., la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a inculpatului.”