Actualitate

Calendarul Bacalaureatului, aprobat. Ce trebuie să știe absolvenții de liceu, ce se întâmplă cu elevii aflaţi în izolare, cu Covid-19 sau din categoria celor cu risc

Ministerul Educației a aprobat calendarul Bacalareatului, susținut anul acesta în plină pandemie de coronavirus. Astfel, înscrierile pentru susținerea examenului maturității debutează pe 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar în 30 iunie este programată afişarea rezultatelor

Ministerul Educației a aprobat calendarul Bacalareatului, susținut anul acesta în plină pandemie de coronavirus. Astfel, înscrierile pentru susținerea examenului maturității debutează pe 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar în 30 iunie este programată afişarea rezultatelor.

În afara acestor date, Ministerul Educației a anunțat și condițiile în care se va susține examenul: distanţa între elevi în sălile de examen va fi de cel puţin 2 metri.

”Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul Calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen  să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi  la o distanţă  de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video”, se precizează într-un comunicat transmis luni de Ministerul Educației. 

Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale. 

”Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii”, precizează ministerul.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeanăde contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat.

CALENDARUL examenului naţional de bacalaureat

3 – 10 iunie 2020     Înscrierea candidaţilor

11 – 17 iunie 2020   Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale

22 iunie 2020           Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020          Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020           Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020           Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

 30 iunie 2020         Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

 30 iunie 2020         Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

    1 iulie 2020         Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020        Rezolvarea contestaţiilor

    5 iulie 2020         Afişarea rezultatelor finale