Guvernul a decis să oprească finanțarea unui amplu proiect de investiții: campusul integrat din Buzău. Proiectul, propus a fi realizat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, o investiție de zeci de milioane de euro, destinat să formeze generații de tineri, a fost șters de pe lista beneficiarilor.
Ministrul Educației, Daniel David, anunța, în urmă cu câteva luni, că vor fi finanțate în continuare doar campusurile școlare aflate într-un stadiu avansat de realizare, cu un progres fizic de peste 30%, adică cele care pot fi finalizate până la termenul limită asumat, respectiv 31 august 2026. În ultima perioadă, proiectele au fost analizate și s-a decis ca, din totalul de 27 de campusuri propuse a fi realizate cu finanțare prin PNRR, să mai fie realizate doar câteva, nu și cel din Buzău.
Contractul de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția campusului unde va funcționa ,,Consorțiul pentru învățământ dual și tehnic superior” Buzău a fost semnat, la Ministerul Educației, în noiembrie 2023. În prezent, proiectul campusului integrat pentru învăţământul dual-tehnic preuniversitar și universitar, cu o valoare de 25 de milioane de euro, se află în etapa realizării proiectului tehnic, ce va fi urmată de licitație. Numai că, proiectul a fost scos de Guvern de pe lista celor finanțate prin PNRR.
Autoritățile locale spun că nu se vor opri aici și, chiar dacă investiția nu poate fi asigurată din fonduri proprii, vor căuta noi surse pentru atragerea finanțării și continuarea investiței.
La Buzău, conform proiectului, campusul pentru învățământ dual și tehnic superior ar urma să fie amenajat la ieșirea din municipiu spre Vernești și să cuprindă săli de clasă, laboratoare, biblioteci, ateliere, clădire pentru internat, dar și săli de expoziţie și zone de recreere.
Proiectul prevede pregătirea tinerilor pentru meserii deficitare în municipiul și județul Buzău, dar și înființarea a două facultăți de ingineri, pentru pregătirea viitorilor ingineri în specialitățile: Tehnologia construcțiilor de mașini – TCM, Ingineria produselor alimentare și Ingineria Mecanică. Pregătirea studenților și elevilor este prevăzută a se realiza atât în campus, cât și în fabricile companiilor partenere.
În acest proiect, parteneri sunt 9 agenți economici, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” și Primăria Buzău.



Adica Leu jr cu terenurile parloaga* pana-n viitorul campus de sub-ingineri, alea unde-s saivanele de oi in prezent, nu va mai beneficia de utilitati si schimbarea regimului juridic pe gratis, desi a dat pe goarna tot felul de prostii despre guru Georgescu? Awwwwww!
*Terenuri aflate sub sechestru, ca tac-su raposatul a evazionat din toate pozitiile statul roman.
Vai de capul vostru!