Actualitate

(UPDATE) A FOST RELUAT TRAFICUL PE DN10, LA SIRIU. Cum vor circula șoferii în zonele în care există riscul căderii de bolovani pe carosabil (VIDEO)

UPDATE: Începând cu ora 19.45 s-a reluat traficul pe DN10, în zona Siriu. Potrivit IPJ Buzău, se circulă alternativ pe o bandă, sub control semaforizat.

foto: Dragoș Voicu, primar comuna

”Pentru o asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță în zonele predispuse căderilor de bolovani, arbori si blocuri de stancă pe sectorul de drum de la km 79+550 la km 87+300 s-a dispus împărțirea acestui sector în două subsectoare ce vor fi semaforizate individual astfel circulația desfășurându-se pe o singură bandă, banda cea mai îndepărtată de versant”, se arată într-un comunicat de presă emis de CNAIR

Astfel circulația se va desfăşura alternativ pentru ambele sensuri prin semaforizare, presemnalizare şi semnalizare. Subsectoarele semaforizate sunt următoarele:

Subsector 1 : De la km79+550 la km 81+000 (primul rând de semafoare)

Subsector 2 : De la km 86+140la km 87+300 (al doilea rând de semafoare).

ȘTIRE INITIALĂ: Circulația pe DN10, la Siriu, va fi reluată în această seară, anunță autoritățile din Buzău. Luni, 22 martie, muncitorii de la Drumuri Naționale au curățat șoseaua de pietrele căzute de pe versant, iar la momentul redactării acestei știri lucrează la partea de semnalizare rutieră a DN10, la Siriu. Vor fi două sectoare de drum unde se va circula cu restricții, pe o singură bandă. Este vorba despre zona în care joi dimineață bucăți uriașe de stâncă au căzut pe carosabil, dar și despre un alt punct în care este, de asemenea, risc de cădere de bolovani. Pentru a înlătura orice risc pentru participanții la trafic, s-a luat decizia ca în aceste puncte, pe distanțe de 1,5, respectiv 1,2 km, să se circule alternativ, pe banda situată spre lac. Aceste zone vor fi delimitate cu parapete din plastic, inclusiv balize luminoase, dar și cu semafoare. Astfel, banda de circulație de lângă versant va rămâne blocată în aceste zone, pentru ca șoferii să fie în siguranță.

Drumarii intervin pentru finalizarea acestor acțiuni de semnalizare rutieră de pe DN 10 astfel încât luni seară să poată fi reluat traficul. Deocamdată nu se știe ora exactă la care șoferii vor avea din nou undă verde să circule pe DN10, la Siriu.

Circulația pe DN10, la Siriu, a fost blocată începând de joi, imediat după ce bucăți din stâncile de pe versant s-au rupt și au acoperit carosabilul. A fost nevoie de 6 explozii controlate pentru ca pietrele să fie sfărâmate și înlăturate de pe șosea.

“Pentru gestionarea situației au cooperat la fața locului specialiști pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului General pentru situații de Urgență, din cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău și din cadrul Unității Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.  Având în vedere zona în care s-a produs evenimentul, misiunea a necesitat efort susținut și atenție sporită din partea salvatorilor care, pe parcursul a 72 de ore au efectuat un număr de 6 explozii controlate ce au implicat aproximativ 100 de kilograme de explozibil, acțiunile fiind complexe și desfășurate în condiții de maximă siguranță, astfel încât personalul participant să nu fie pus în pericol.”, transmite ISU Buzău.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian