Canicula suspendă temporar transporturile de animale de lungă durată, a anunțat joi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
”Având în vedere faptul că pentru săptămâna în curs şi săptămâna viitoare, în ţara noastră sunt prognozate temperaturi foarte ridicate, maximele urmând să depăşească chiar şi 40° C, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului”, a transmis, joi, ANSVSA.
Această măsură a fost dispusă întrucât, în cazul în care temperaturile exterioare preconizate pe ruta planificată depăşesc 30°C, sistemul de ventilaţie nu este capabil să menţină temperaturile din mijloacele de transport în intervalul 5 – 30°C, cu o marjă de +/- 5°C, așa cum prevăd normele.
Pe de altă parte, transporturile pe distanțe scurte sunt permise în zilele caniculare doar în cursul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, și cu creşterea spaţiului alocat pe cap de animal.
”Călătoriile rutiere de scurtă durată sunt permise doar atunci când acestea se desfăşoară în cursul nopţii sau în primele ore ale dimineţii, cu creşterea spaţiului alocat pe cap de animal şi cu limitarea cât mai mult posibil a duratei călătoriei. În cazul exportului de animale către ţări terţe, indiferent de tipul mijlocului de transport utilizat, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 150/2020”.
Transporturile de animale efectuate pe distanţe lungi se vor relua atunci când temperaturile exterioare de-a lungul întregii rute a călătoriei planificate vor scădea sub 30°C.
Adaugă comentarii