Actualitate

Carantină de week-end la Mărăcineni. Ce restricții au fost impuse în comuna cu peste 9000 de locuitori

Restricții impuse localităților buzoiene Cochirleanca, Cernătești și Mărăcineni urmare a creșterii ratei de îmbolnăvire cu COVID în rândul comunităților.

La Cochirleanca rata de îmbolnăvire a depășit, miercuri, pragul de 2 cazuri la mia de locuitori, ajungând la 2.14. De asemenea, la Cernătești, era conform raportării de miercuri, o incidență de 2. 5. Cum  ambele comune au trecut de pragul de 2, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit o serie de restricții pentru cele 2 comune.  Printre aceste restricții se află limitarea numărului de participanți la evenimente precum nunți, botezuri aniversări la maxim 100 în interior și cel mult 150 în exterior. Dacă participanții sunt vaccinați, atunci se vor putea aduna la un astfel de eveniment 300 de oameni, însă cu respectarea distanței de 2 metri între fiecare.

Pe de altă parte, la Mărăcineni, CJSU a stabilit instituirea carantinei de week-end după ce în comună incidența a ajuns la 6. 22.  Astfel, la Mărăcineni se interzice de acum circulația persoanelor în afara locuinței în zilele de vineri, sâmbătă, și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00. Restricția nu se aplică și persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV- 2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2. Aceștia trebuie sa facă dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Iată restricțiile impuse la Mărăcineni în urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

” Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă, și duminică, în intervalul orar 20:00-5:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţa/gospodărie și locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenta medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, pentru achizitionarea de medicamente

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/însoțirea copilului, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Măsurile instituite nu se mai aplică dacă incidenta cumulată la 14 zile este mai mică sau egală 5,5/1.000 de locuitori. ”