Ședință fulger la Primăria Buzău. Consilierii locali s-au reunit astăzi, în ședință „de îndată”, pentru a aproba, în regim de urgență, un proiect vital pentru locuitorii municipiului Buzău. Practic, fără votul de astăzi, buzoienii ar fi rămas fără piețe, iar mii de producători și comercianți fără locuri de muncă. Asta pentru că S.C. Piețe, Târguri și Oboare , potrivit actului constitutiv încheiat în urmă cu 30 de ani, își încetase activitatea. Cu alte cuvinte, miile de producători și comercianți nu aveau nicio bază legală de funcționare, iar în acest context, buzoienii ar fi rămas fără piețe.
22 dintre cei 23 de consilieri locali s-au prezentat de urgență la Primăria Buzău pentru a putea menține în viață una dintre cele mai importante societăți din municipiul Buzău. Aleșii locali au fost nevoiți să aprobe proiectul de hotărâre prin care societatea a reintrat în activitate. Concret, este vorba despre un proiect prin care a fost prelungit ”actul constitutiv actualizat” al SC Piețe, Târguri și Oboare. De această dată ”greșeala” a fost reparată, iar documentul a fost încheiat pe o perioadă nelimitată, și nu cum a fost inițial pe o perioadă de 30 ani.

Proiectul a fost votat în unanimitate, fără ca vreun consilier să aibă vreo întrebare cu privire la cauza care a duc la această situație sau cum de nimeni nu și-a dat seama că un act atât de important va expira, lăsând în aer activitatea tuturor piețelor din municipiul Buzău. Ședința a durat mai puțin de 5 minute.
Adaugă comentarii