Actualitate

Care ar fi trebuit să fie prioritatea zero a autorităților din Buzău pentru dezvoltarea turismului

Sursa foto Fb/ Ținutul Buzăului

Județul Buzău are un obiectiv unic în țară, care atrage turiștii pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Însă, din păcate, infrastructura lasă mult de dorit, ceea ce face ca dezvoltarea turismului să nu fie la nivelul la care ar merita zona.

Drumul până la Vulcanii Noroioși reprezintă o adevărată capcană pentru șoferi, în condițiile în care gropile sunt una lângă alta. O situație care trebuia rezolvată demult, recunoaște și deputatul PSD de Buzău, Romeo Lungu.

Prezent în emisiunea Connect News, de la Focus Tv, parlamentarul buzoian a declarat răspicat că drumul spre Vulcanii Noroioși trebuia să fie o prioritate pentru autoritățile din Buzău, astfel încât acesta să fie printre primele tronsoane asfaltate, ținând cont de valoarea acestuia și beneficiile pe care le aduce Buzăului.

Din păcate, proiectul de reabilitare a drumului spre Vulcanii Noroioși bate pasul pe loc. Licitația pentru desemnarea unui constructor care să asfalteze drumul a fost blocată la finele lunii trecute, din cauza mai multor contestații. În acest moment este așteptată soluționarea reclamațiilor, pentru a putea începe asfaltarea propriu zisă, dar va mai dura câteva luni.