Deplasări în siguranță, mișcare în aer liber fără riscuri! De asta au parte locuitorii comunei Unguriu, și nu numai, după o investiție menită să ofere infrastructura necesară pentru persoanele care utilizează bicicleta pentru a se deplasa în comună.
Unguriu a devenit prima comună din județul Buzău care a implementat un proiect privind amenajarea de piste pentru biciclete, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția, în valoare de peste 2 milioane de lei, a inclus atât amenajarea pistelor pentru biciclete, cât și instalarea unor stații de încărcare a mașinilor electrice.
“Este vorba despre primul proiect depus de o comună din județul Buzău pentru piste de bicicletă. Am reușit să obțin finanțare la sfârșitul anului 2022. Între anii 2022 și 2024 am făcut demersul de obținerea vizei, autorizația de construire, tot ce înseamnă proiectare și obținerea autorizației de construire. Iar în 2025 și 2026 a fost practic execuția. Proiectul are o valoare de 2.059.000 lei în care sunt cuprinse următoarele valori: 1.700.000 lei pentru piste de biciclete și diferența pentru două stații de încărcare cu patru puncte de încărcare”, a explicat, pentru ȘansaNews.ro, primarul comunei, Gheorghiță Tirizică.

Investiția era mai mult decât necesară ținând cont de faptul că Unguriu este o comună tranzitată de Drumul Național 10, o șosea pe care traficul s-a intensificat în ultimii ani, fiind circulată atât de autoturisme, cât și de vehicule de mare tonaj. A crescut însă și numărul bicicliștilor, iar aceștia nu aveau zone speciale pe unde să circule și să fie feriți de orice incident. În acest context, autoritățile locale au venit cu un proiect pentru creșterea siguranței bicicliștilor și a pietonilor. Odată obținută finanțarea europeană, pistele au fost amenajate pe o latură a DN10.
Potrivit primarului Gheorghiță Tirizică, noua infrastructură este deja apreciată de locuitori, mai ales în contextul în care în comună activează de ceva vreme și o asociație care promovează ciclismul.
“Atât bicicliștii, cât și ceilalți locuitori din Unguriu, precum și cei care tranzitau comuna nu aveau un spațiu bine amenajat astfel încât să fie puși în siguranță de traficul destul de aglomerat de pe DN10. În aceste condiții ne-am gândit că o piste pentru biciclete ar fi utilă. Pistele sunt gândite astfel încât să conțină ambele sensuri de mers pe o latură a DN10, în funcție de cum am primit aprobarea de la IPJ Buzău și administratorul drumului. Pistele sunt foarte foarte utile, mai ales că în ultima perioadă avem în comună o asociație care promovează mersul pe bicicletă.
Ne putem declara și o comunitate verde prin acest proiect, adică sprijinim mișcarea și, în primul rând, siguranța omului în deplasarea la instituții, la școală, la grădinițe, la magazine.”






Adaugă comentarii