SĂNĂTATE

CARE E MOMENTUL POTRIVIT SĂ FACI VACCINUL ANTIGRIPAL. DSP Buzău cere 40.000 de doze, nu se știe însă câte vin

Cu cât se apropie sezonul rece, medicii tot tot mai îngrijorați de amploarea pe care o poate lua pandemia, pe fondul apariției virusurilor gripale. Specialiștii se tem că gripa se va suprapune epidemiei de coronavirus, iar efectele vor fi devastatoare, nu numai asupra populației, cât și asupra sistemului medical.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, susține ori de câte ori are ocazia necesitatea ca populației să se vaccineze antigripal în acest an mai mult decât oricând.

“Dacă nu lucrăm împreună ca să limităm răspândirea și să avem situația sub control, inclusiv când va începe gripa sezonieră, e posibil să asistăm la un impact major asupra sistemului sanitar, mai ales pe partea de terapie intensivă. Chiar dacă pe unii îi deranjează, eu repet de câte ori pot, că o soluție e vaccinarea împotriva gripei sezoniere, ca să reducem impactul ei mai ales asupra persoanelor vulnerabile, mai ales că nu se știe când vom avea un vaccin anti-covid. Persoanele care sunt din categorii vulnerabile trebuie neapărat să se vaccineze antigripal”, a spus dr. Raed Arafat la Medika TV.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, recomandă ca imunizarea antigripală să aibă loc în apropierea momentul în care începe sezonul gripal, adică la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie. Reputatul specialist spune că e necesar ca și persoanele care nu intră în categoriile de risc și nu sunt vaccinate gratuit, în cadrul campaniei derulate de Ministerul Sănătății, să se imunizeze.

“Gripa în țara noastră începe pe la sfârșitul lui decembrie, începutul lui ianuarie. Atunci găsește și condițiile cele mai bune, pentru că virusurilor gripale le place frigul. Din fericire, condițiile au fost blânde în ultimii ani, ceea ce a făcut ca și răspândirea să fie ușoară. Dar odată ce va apărea virusul gripal, el cu siguranță va face o legătură cu SARS-CoV2 și vor încerca să atace împreună și ca urmare vor avea doi factori de agresivitate. Și atunci s-ar putea ca severitatea COVID să fie mult mai mare decât este în momentul de față.  Avem două posibilități de vaccinare. Una este cea derulată prin Ministerul Sănătății, dar medicii de familie trebuie să solicite din timp vaccinul, iar cealaltă parte a populației, care nu intră în categoriile care primesc vaccin gratuit, să cumpere din farmacii. Vaccinarea va aduce un plus de sănătate cum nu am mai văzut demult.  Bine ar fi ca vaccinarea să fie făcută cât mai în ajunul sezonului gripal, spre sfârșitul lui octombrie este foarte bine”, a spus, la Medika TV, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

La Buzău, Direcția de Sănătate Publică a solicitat Ministerului Sănătății 40.000 de doze de vaccin antigripal cu care să fie imunizate persoanele cu risc de îmbolnăvire: de la copii, gravide și bătrâni cu afecțiuni cronice până la personal medical din centre și spitale. Întotdeauna, DSP a cerut mai multe doze la București, însă numărul celor primite a fost mai mic, de fiecare dată.



Publicitate