Până pe 15 ianuarie toate pensiile vor intra în plată mărite, anunță deputatul PNL Raluca Turcan. Fost ministru al Muncii și Solidarității Sociale, Turcan a detaliat, într-o postare pe Facebook, situația exactă a pensionarilor care de luna aceasta primesc bani mai mulți.
”• 2,3 milioane de pensionari, cu pensii până în 1500 de lei, vor avea venituri mai mari cu peste 600 de lei (din care 500 este sprijinul social și minim 100 de lei din majorarea punctului de pensie);
• 949 de mii de oameni cu pensii cuprinse între 1500 și 2000 de lei vor avea venituri crescute cu aproximativ 600 de lei (din care 400 de lei sunt din sprijinul social și 200 de lei din majorarea punctului de pensie);
• 1,01 milioane de pensionari cu pensii între 2000 și 3000 vor avea venituri mai mari cu peste 570 de lei (din care 300 sunt din sprijinul social și peste 200 de lei din majorarea punctului de pensie);
• Iar 500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei vor avea la pensie mai mult cu aproximativ 400 de lei (o creștere doar din punctul de pensie)”, arată cifrele prezentate de parlamentarul PNL.
În plus, peste 9 milioane de români vor primi sprijin sub formă de tichete pentru încălzire, rechizite, procurare de alimente, bani suplimentari la pensie, venituri suplimentare, tichete pentru îmbunătățirea condițiilor de trai sau pentru trusouri de nou-născuți, sprijin pentru persoanele cu dizabilități.
”SOLIDARITATE – aceasta trebuie să fie politica Guvernului în perioadă de criză! Crizele multiple din ultima perioadă au lăsat urme adânci în societate. Cu toții am văzut cat au crescut prețurile, de la alimente la facturile pentru întreținere. De aceea, cred că acum mai mult ca niciodată avem obligația să fim solidari, să ajutăm familiile vulnerabile să treacă cu bine peste această situație grea. Dacă ei vor fi bine, cu toții vom fi bine. Romania are obligația sa trateze fiecare persoană cu demnitate. Nu e vorba de milă sau pomană, e vorba de sprijinirea celor vulnerabili pentru a putea trece acest prag. Am speranța că toate măsurile vor fi în avantajul oamenilor și că economia va permite și alte creșteri de venituri”, mai spune deputatul PNL Raluca Turcan.
Adaugă comentarii