Va mai fi sau nu construit un spital municipal la Buzău? Este întrebarea pe care și-o pun buzoienii, indiferent că sunt oameni de rând ori autorități. Asta în contextul în care, în ultimele zile, sunt peste tot știri despre aprobarea unor proiecte de construire a unor spitale noi ori a unor secții exterioare, în diverse orașe ale țării, prin Planul Național de Reziliență și Redresare. Iar la Buzău, proiectul construcției unui spital municipal, atât de necesar, anunțat cu surle și trâmbițe, a intrat într-un con de umbră.
În toamna anului trecut, consilierii locali municipali au aprobat încheierea unui acord de parteneriat între Primăria Buzău și o fundație ce aparține unui om de afaceri. În baza acestui parteneriat ar urma să se realizeze un spital municipal. De atunci însă nimic. Asta a dus la o serie de întrebări legate de dorința reală de a se construi o asemenea unitate spitalicească la Buzău.
Deputatul USR de Buzău Emanuel Ungureanu a anunțat, într-o intervenție la Focus TV, că a cerut oficial Primăriei Buzău actul prin care respectivul om de afaceri a donat municipalității terenul pe care să fie construit un spital municipal. Asta în condițiile în care încă de anul trecut încheierea unui acord cu un om de afaceri a ridicat suspiciunea că de fapt donatorul ar fi cel favorizat.
Este nevoie de fapte, nu de vorbe, mai spune deputatul Ungureanu. Parlamentarul USR consideră că, dacă într-adevăr se intenționează construirea unui spital nou la Buzău, ar fi momentul ca factorii politici, indiferent de culoare, să-și dea mâna pentru a pune la punct un proiect pentru comunitate. Deputatul arată în primul rând către PSD, care are, prin buzoianul Marcel Ciolacu, un as în mânecă pentru a promova un astfel de proiect.
De altfel, o opinie similară are și prefectul Daniel Țiclea, vicepreședinte al PNL Buzău. Acesta spune că un proiect major, precum cel al unui spital construit de la zero, nu poate fi realizat doar de Primăria Buzău, fiind nevoie de implicarea mai multor instituții.
Lua-var dracu pe voi cu ungureanu cu tot