Matinali la vot, liberalii Carmen Ichim, candidat PNL pentru Primăria municipiului Buzău, și Vlad Mircea Pufu, președintele Organizației Municipale a PNL Buzău, au mers la urne împreună. Cei doi au ajuns la secția 51, amenajată în incinta grădiniței din cartierul Orizont, în jurul orei 8.30. Aici, cei doi au fost așteptați de un grup de membri liberali, simpatizanți și candidați.
Liberalii au pășit încrezători în secția de votare unde, pe rând, au parcurs toate etapele premergătoare votului. Prima care a predat buletinul a fost Carmen Ichim, urmată de soțul ei, care i-a fost alături în ziua alegerilor.
După ce au introdus în urne toate cele cinci buletine de vot, atât Carmen Ichim cât și senatorul Vlad Pufu au declarat că au votat pentru buzoieni și pentru a reda Buzăul buzoienilor.
”Astăzi am votat pentru buzoieni. Astăzi am votat pentru ca buzoienii să-și recapete încrederea în administrația publică locală și pentru că sunt și mamă aș vrea să spun că siguranța copiilor noștri ar trebui să fie prioritară”, a declarat Carmen Ichim.
„Este foarte important să construim un Buzău confortabil, să avem un Buzău care să se bucure de proiecte utile și să ne facă plăcere să locuim într-un oraș cu un standard de viață ridicat”, a declarat Vlad Pufu, la ieșirea din secția de votare.
Adaugă comentarii