Actualitate

Ce s-ar afla în spatele anunțului surprinzător făcut de primarul din Berca

Primarul comunei Berca, Ionel Dobrița, aflat la al doilea mandat, și, în același timp, președinte al Asociației Comunelor din România–Filiala Buzău, a anunțat, la finele săptămânii trecute, că a luat decizia de a nu mai candida la alegerile locale de anul acesta.

”Anul 2024 este an electoral și pe această cale vreau să vă anunț oficial ca 𝘼𝙈 𝙇𝙐𝘼𝙏 𝘿𝙀𝘾𝙄𝙕𝙄𝘼 𝘿𝙀 𝘼 𝙉𝙐 𝙈𝘼𝙄 𝘾𝘼𝙉𝘿𝙄𝘿𝘼 𝙇𝘼 𝙁𝙐𝙉𝘾𝙏𝙄𝘼 𝘿𝙀 𝙋𝙍𝙄𝙈𝘼𝙍 𝘼𝙇 𝘾𝙊𝙈𝙐𝙉𝙀𝙄 𝘽𝙀𝙍𝘾𝘼 ! Decizia pe care am luat-o nu a fost ușoară, dar este una inevitabilă; funcțiile sunt trecătoare, trebuie să fii pregatit şi să ştii să alegi momentul când trebuie să te retragi şi să lași locul altcuiva, pentru a avea un echilibru în viaţă.” a scris Dobrița, pe contul său de Facebook.

Primarul comunei Berca a anunțat, totodată, că îl va susține pe cel care va candida din partea PSD, în locul său, respectiv actualul viceprimar Denis Ionescu.

Anunțul lui Dorbița este cu atât mai surprinzător cu cât, se știe, este unul dintre cei mai performanți primari PSD.  Capitalul politic pe care l-a acumulat în cele două mandate îl plasau ca potențial candidat pe un loc eligibil pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. Un scenariu care nu este nici acum exclus. Însă este mai puțin probabil pentru că, într-o astfel de perspectivă, candidatura la alegerile locale și validarea printr-un nou scrutin ar fi potențat acest capital.

O altă informație care circulă în mediul politic este că primarul din Berca ar avea o serie de probleme personale, inclusiv de ordin medical, și că a decis să își acorde liniștea necesară pentru a se ocupa exclusiv de acestea. Contactat de sansanews.ro, Ionel Dobrița a infirmat aceste informații:

”Nu am probleme de ordin medical. De la început mi-am propus două mandate!” a declarat alesul local.

Primarul din Berca a mai precizat că va continua să activeze politic alături de PSD, retragerea fiind doar din cursa electorală de anul acesta.

Ionel Dorbița este la al doilea mandat de primar, ambele sub sigla PSD. Anterior, a fost viceprimar, propulsat din rândul consilierilor PNL. Este căsătorit, a doua oară, cu interpreta de muzică populară Adriana Stuparu, iar recent va deveni tată, pentru a patra oară.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian