SĂNĂTATE

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BUZOIENII CONFIRMAȚI COVID-19 CARE AU REFUZAT INTERNAREA. DSP intervine

Aproape 150 de persoane din Buzău, care fie au refuzat internarea, deși au fost depistate cu coronavirus, fie au plecat din spital înainte de a se vindeca, vor fi reevaluate de medici pentru a se stabili dacă se impune internarea acestora.

În județul Buzău, de la începutul lunii, profitând de vidul legislativ, peste 100 de persoane au refuzat să fie internate în spital deși au fost confirmate cu COVID-19. Acum, conform noii legi privind izolarea și carantina, specialiștii din sănătate vor evalua din nou starea persoanelor pozitive și, în funcție de rezultat, vor decide ce se va întâmpla cu persoanele respective, vor fi internate sau vor putea rămâne în izolare la domiciliu.

“Referitor la persoanele care au refuzat internarea, respectiv 115 persoane, se evaluează situația clinică a acestora, împreună cu medicii de familie care au monitorizat pacienții pozitivi și care au refuzat internarea. În funcție de aprecierea acestora, se va emite la nivelul DSP decizia de internare sau de izolare la domiciliu până la 14 zile de la data confirmării. Aceeași procedură va fi aplicată și în cazul persoanelor externate la cerere, respectiv 27 de persoane.”, a declarat pentru șansanews.ro directorul economic al DSP Buzău, Daniela Dumitru.

Totul depinde de starea de sănătate a persoanelor care fie au refuzat internarea, fie au fost externate la cerere înainte de termen. Dacă vor fi pozitivi în continuare și vor prezenta și simptome, buzoienii vor fi obligați să se interneze în spital pentru a fi tratați pentru infecția cu coronavirus, astfel încât să se însănătoșească dar să îi protejeze și pe cei din jur.

“Parte din ei au fost monitorizați până acum de medicii de familie. În funcție de evaluarea pe care aceștia au făcut-o, vom lua decizia: fie de internare, dacă starea clinică este deteriorată, fie de izolare la domiciliu în continuare până la zile de la data confirmării.”, a precizat Daniela Dumitru.

Acțiunea de reevaluare a pacienților a început cu persoanele asimptomatice. Miercuri, DSP Buzău a emis primele decizii de continuare a izolării la domiciliu până la împlinirea a 14 zile de la data confirmării.



Publicitate