SĂNĂTATE

(UPDATE) SPITALUL CFR AR PUTEA PRELUA BOLNAVII CU COVID-19. Se discută, se analizează

UPDATE: DSP Buzău a transmis miercuri, 22 iulie, Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției propunerea de transformare a Spitalului CFR Buzău în unitate suport COVID-19. Un răspuns este așteptat în zilele următoare.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Județul Buzău se află în impas în criza coronavirusului. Aproape toate locurile destinate bolnavilor COVID 19 s-au ocupat iar autoritățile trebuie să identifice alte spații în care să se facă internări.

În acest moment, la Spitalul Județean Buzău nu mai e disponibil nici un loc pentru bolnavii de COVID-19 în timp ce la Rm.Sărat sunt internați, miercuri 139 de bolnavi, aproape de maximum pe care-l poate suporta unitatea.

În aceste condiții și, dat fiind că zilnic se înregistrează la Buzău peste 20 de cazuri noi de COVID-19, autoritățile de sănătate publică trebuie să identifice rapid noi spații în care să fie spitalizați bolnavii cu coronavirus.

Cea mai plauzibilă variantă ar fi ca spitalul CFR să devină unitate de suport pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Conducerea Direcției de Sănătate Publică a solicitat informații privind dotările spitalului, dacă unitatea are un laborator de Imagistică și medici care să se ocupe de bolnavii cu SARS-COv-2, iar în funcție de acestea, ar putea trimite Ministerului Sănătății propunerea ca și spitalul CFR să preia bolnavi COVID-19.

O decizie va fi luată în orele următoare, dat fiind urgența cu care trebuie stabilită o nouă locație care să preia următorii bolnavi infecți cu coronavirus.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate