Actualitate

Ce specializări își doresc viitorii liceeni. Noua clasă de fotbal feminin, în topul preferințelor

Absolvenții de gimnaziu buzoieni caută de câteva luni bune liceul care să se alinieze preferințelor lor. Discuțiile după prima probă a evaluării naționale arată că elevii și-au construit propriile topuri ale liceelor unde vor să ajungă, iar acum doar notele mai pot reprezenta un impediment în atingerea țelului.

Tinerii buzoieni aleg în continuare Colegiul Național „B.P.Hasdeu”, dar și „Mihai Eminescu” și “Spiru C. Haret”. Motivele invocate de tineri sunt dorința de a face performanță, aspirațiile induse de părinți, dar și oportunitățile de a alege activități extrașcolare unice.

Totuși, există și elevi care vor să își aleagă liceul în funcție de poziția acestuia în raport cu domiciliul. La fel de mult contează însă și dotările, cum este cazul Colegiului „Eminescu”, revenit în ”casă nouă” după ani de renovare.

Și Liceul de Arte „Margareta Sterian” se află în topul preferințelor, mai ales că le cresc șansele la admitere elevilor care au susținut probele de aptitudini. Rezultatele au pondere importantă în media de admitere la liceu.

Surpriza acestui an vine însă de la Liceul Sportiv „Iolanda Balaș Sooter”, care a ajuns rapid în topul preferințelor după ce a introdus clasa de fotbal feminin. Fetele care au susținut deja probele de aptitudini pentru admiterea la LPS spun că își doresc să facă performanță în fotbal și că au fost deja chemate în luna iulie pentru a face câteva antrenamente.

„Eu am vrut la clasa de fotbal feminin și sper să mă învețe de la zero. Deja m-au chemat la un antrenament pe 15 iulie, după ce am dat probele în mai. Eu mă văd reprezentând Buzăul la o echipă mare”, ne-a declarat Alexandra.