Actualitate

Subiecte ușoare, dar care necesitau concentrare. Profesor MERITO despre prima probă de la Evaluarea Națională, ce îi putea pune în dificultate pe elevi

Subiecte simple, care putea fi ușor rezolvate! Aceasta a fost opinia celor mai mulți dintre elevii care au susținut marți, 25 iunie, prima probă la Evaluarea Națională, cea la Limba și literatura română. Profesorii de specialitate atrag atenția, însă: au fost subiecte accesibile, dar tot impuneau o atenție sporită pentru a putea obține note bune.

În prima parte, elevii au avut mai multe cerințe pornind de la două texte de bază. Pe de o parte un fragment dintr-un roman cunoscut, “Cireșarii”, pe de altă parte un fragment din “Portret”, de Cella Delavrancea. Primul text a fost o surpriză plăcută pentru elevi, “Cireșarii” fiind un roman cu care ei sunt familiarizați. Iar caracterizarea personajului TIC din roman a fost un subiect care ar fi trebuit să îi ajute foarte mult pe absolvenții clasei a VIII-a, a arătat, la Focus Tv, Mihaela Nicolae, profesor MERITO de Limba și literatura română.

“Au fost familiarizați cu romanul Cireșarii, dacă n-au citit romanul integral, sunt fragmente care apar prin manuale sau prin culegeri. Fragmentul face parte din ceea ce noi numim în teoria lecturii și teoria valorilor “texte oglindă”, sunt foarte rare asemenea texte, pentru că cel care citește, cititorul, se regăsește în personaj. Ce personaj avem aici? Un personaj minunat, un adolescent, TIC, ce face TIC? Se rătăcește într-o pădure, dar nu-și pierde capul, își stăpânește emoțiile și reușește, orientându-se după mușchiul copacilor, să găsească nordul și să găsească o soluție, ulterior alăturându-se celorlalți. Prin urmare, dacă ne gândim bine, textul creează posibilitatea oricărui tânăr care a dat acest examen să se oglindă în personaj, să scrie despre el, dacă a scris despre TIC, a scris de fapt despre el. Un tânăr simpatic care își domină emoțiile, așa ne gândim noi la tinerii de astăzi, care găsesc soluții, acționează independent, se gândesc la consecințe și aplică în practică ce au învățat la școală.”

Pornind de la fragmentul din Cireșarii, elevii au avut de răspuns la o întrebare simplă și să vină cu argumente în susținerea răspunsului. “Crezi că e plăcut să își petreci vacanța în compania prietenilor?”

“ A fost și un exercițiu de dezvoltare a gândirii critice, exercițiul 8, este interesant pentru că o situație e privită din mai multe perspective: dacă e plăcut sau nu să-ți petreci vacanța în compania prietenilor, se poate răspunde afirmativ, dar se poate răspunde și negativ și mi se pare interesant că exercițiul acesta preia o problemă pe care o avem de multe ori în viața reală, unde contează cu cine ne petrecem vacanța și care este calitatea acestor prieteni, deci putem să facem o opțiune. Sigur că aici contează și calitatea argumentelor și utilizarea textului.”

La următorul exercițiu, tinerii au avut de găsit similitudini între textul dat și un alt text literar studiat. Un subiect care nu ar fi trebuit să îi pună în dificultate, spune prof. Mihaela Nicolae.

“Competența culturală e verificată în exercițiul 9, e un exercițiu interesant prin faptul că elevii sunt solicitați în zona aceasta a lecturii, se puteau foarte multe referiri la Dumbrava Minunată a lui Sadoveanu, sau chiar la Simona Antonescu, fragmentul pe care l-au avut ei la simulare. Deci, cumva n-au avut probleme în identificarea unei valori, dacă aceasta a fost iubirea pentru un animal, pentru un tovarăș sau curajul, deci creativitatea apare aici ca posibilitate de realizare a unor conexiuni interesante. E un subiect interesant realizat pe mai multe trepte de dificultate, rămâne accesibil și elevilor care poate nu au avut condiții optime de învățare, ne gândim și la ei, au mai fost și pandemia, dar și elevilor foarte buni.”

În concluzie, spune profesorul Mihaela Nicolae, subiectele de la prima probă a Evaluării Naționale au fost accesibile, dar au conținut și elemente care necesitau atenție maximă și care vor face diferența între elevii buni și cei foarte buni.

“Am auzit părerea aceasta, că ar fi foarte ușoare subiectele. Vreau să vă reamintesc că subiectele par simple, dar fiecare exercițiu are și punctaj special pentru redactare, adică pentru corectitudinea utilizării limbii române, și doar elevii care sunt și foarte buni cititori stăpânesc limbajul, au un vocabular dezvoltat, au logica ideilor, depășesc ușor problemele de ortografie și de punctuație. Noi le privim cu ochii adulților. Sigur că nouă ni se pare foarte ușor, pentru că avem o vârstă, am trecut prin niște examene, nu la fel se vede problema și de partea cealaltă. Ceea ce nouă ni se pare ușor, s-ar putea ca elevilor să nu li se pară la fel de simplu, dar este drept că subiectul este construit de la un punct, se pleacă de la un punct din oficiu, pe itemi care solicită lucruri destul de simple la început, partea de literație, adică identificarea de informații. Pe de altă parte, nu e chiar simplu, pentru că sunt două texte destul de mari, cred că 1000-1200 de cuvinte, ori gândiți-vă că noi avem de a face cu o generație obișnuită să citească fragmente foarte mici. Deci, e nevoie de concentrare și acolo, deși exercițiile în prima parte sunt ușoare, dar se merge gradual până la posibilitatea de a face diferența între elevii buni și foarte buni. Cred că notele vor fi destul de apropiate de cele obținute la simulare, pentru că se observă că au același nivel de dificultate. ”

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian