Actualitate POLITICĂ

Ce vară politică intensă! Senatorul PNL, Vlad Pufu, îl susține pe Orban! Anunțul, făcut aseară de parlamentar

În mod surprinzător, deși vara este o perioadă de acalmie politică, formațiunile locale oferă suficiente episoade care sugerează o activitate intensă, în mod special în interiorul coaliției la guvernare. La liberalii buzoieni apare, iată, un prim subiect în privința căruia, la vârf, nu există consens. Este vorba despre susținerea unei candidaturi la congresul PNL din septembrie și poziționarea primilor doi oameni din PNL Buzău, respectiv deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu. Daacă cel dintâi și-a exprimat opțiunea încă de la finele lui iulie, senatorul PNL s-a decis seara trecută să facă publică poziția sa, printr-o postare pe Facebook.

 „PNL  a avut continuitatea ca element definitoriu”, transmite parlamentarul liberal. Președintele Organizației Municipale Buzău a PNL  spune că s-a decis să susțină moțiunea actualului președinte al partidului, Ludovic Orban, menționând că militează pentru „continuitate ca element definitoriu ” și pentru experiența și dialogul de care a dat dovadă președintele în funcție.

Iată postarea prin care senatorul Vlad Pufu își declara susținerea:

„Prin consecvență m-am respectat pe mine, am respectat echipa din care am făcut parte și, mai ales, adversarul. Am semnat moțiunea președintelui Ludovic Orban convins fiind că există, mai mult ca oricând, nevoie de experiență și dialog  în  viața politică românească. De multe ori, continuitate înseamnă liniștea de care avem nevoie pentru a așeza o construcție solidă în timp. În cele mai grele  perioade pentru țară,  atunci când și-a pus amprenta glorios pe istoria noastră, PNL a avut continuitatea ca  element definitoriu.”

La rândul său, cu câteva zile în urmă, președintele filialei județene PNL și-a anunțat preferatul pentru șefia partidului. Deputatul Gabriel Avrămescu a declarat că sprijină celălalt candidat anunțat, premierul Florin Cîțu. De asemenea, pe contul oficial de Facebook, Avrămescu  s-a pronunțat încă din 24 iulie, ideea de bază a declarației fiind că în acest moment „e timpul pentru alegeri asumate, și pentru schimbarea PNL”.

Printre altele, Avrămescu a scris că „Sunt momente în viață când alegerile sunt cântărite în funcție de șansele de câștig, dar există tot atât de multe momente când aleg cu orice risc în ceea ce cred, în ceea ce simt că mi se potrivește, sau aleg <pe bune> pentru că mă încăpățânez să cred că schimbările categorice, abrupte dar necesare sunt, în cele din urmă, câștigătoare.”

Așadar, se observă că liderii organizației liberale buzoiene au decis să susțină persoane diferite pentru președinția partidului, în aceste condiții, fiind interesant de urmărit cum vor vota delegații filialei PNL Buzău la congresul din 27 septembrie.

Autorul știrilor

Doru Gheorghiade

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Alegerile se fac in functie de oportunitatile pe care le ofera candidatul,nu pe afinitati sau sentimentalisme. Vrem tineri performanti ,la conducerea tarii,nu pensionari obositi si cu relatii suspuse. Ne-am plictisit de persoane obediente cu care nu se poate realiza nimic ,daca nu au interesul personal satisfacut. Ma bucur ca avem un reprezentant tanar,inteligent,la carma PNL. Il felicit pentru atitudine si nivelul sau de implicare.