Actualitate

CINE SUNT CEI 85 DE TINERI BUZOIENI CONSUMATORI DE DROGURI TARI? Rețeaua de dealeri a fost săltată azi! Cui le vindeau, ce vor spune

15 tineri au fost săltați miercuri de procurorii DIICOT Buzău în urma unor ample percheziții desfășurate în comune din județ: la Cernătești, Săpoca, Beceni și Mânzălești. Indivizii fac parte dintr-o grupare specializată de trafic de droguri de risc, anchetatorii susținând că cei vizați au vândut droguri în ultimele luni către zeci de tineri din localitățile lor de domiciliu.

Conform DIICOT, suspecții, membri ai unei grupări specializate în traficul de droguri de risc, ar fi vândut stupefiante în ultimele luni unui număr semnificativ de tineri, atât din municipiul Buzău cât și din câteva comune de pe Valea Slănicului.

Concret, arată procurorii DIICOT, cei 15 traficanți de droguri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au acționat din februarie și până în present, în special pe raza municipiului Buzău și a comunelor Cernătești, Săpoca, Beceni și Mânzălești. Suspecții erau bine organizați. Pe de o parte, unii dintre ei, respectiv dealerii principali se ocupau de aprovizionare. Făceau rost de cannabis de la persoane din Capitală, droguri pe care ulterior le vindeau tinerilor consumatori din Buzău. Cel de-al doilea palier era constituit din consumatori de droguri furnizate de dealerii principali. Practic, consumatorii se transformau la rândul lor în dealeri care revindeau o parte din substanțele interzise procurate pentru a-și asigura în principiu consumul propriu în mod gratuit. Dealerii nu și-au oprit activitatea nici în perioada stării de urgență, când deplasările nejustificate nu erau permise.

”În perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus (16.03.2020-15.05.2020), din cauza restricțiilor de circulație aferente, primul palier s-a restrâns la mai puțini dealeri care s-au deplasat totuși în municipiul București în vederea aprovizionării, cu încălcarea restricțiilor de circulație, conturându-se astfel în această perioadă încă un palier intermediar, și anume cel al foștilor dealeri principali care s-au aprovizionat în comun de la primii menționați”, a declarat pentru șansanews.ro procurorul șef Mihaela Porime, de la DIICOT.


Anchetatorii au stabilit că din februarie și până în prezent, traficanții buzoieni au vândut droguri unui număr de peste 85 de clienți din județul Buzău. Mai exact, din localitățile în care traficanții locuiesc: Cernătești, Săpoca, Beceni și Mânzălești


Miercuri, procurorii și polițiștii au efectuat 18 percheziții domiciliare în județul Buzău. Au ridicat droguri dar și suma de 4.450 de lei, precum și mai multe medii de stocare.

La sediul D.I.I.C.O.T. Buzău, au fost duse, în vederea audierii, 15 persoane

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate