Actualitate

Cine sunt vinovații pentru cele mai multe accidente în Buzău

Statistici îngrijorătoare sunt scoase la iveală de polițițștii buzoieni. Pietonii indisciplinați sunt principalii vinovați pentru producerea accidentelor rutiere produse în oraș. Străzile și așa sufocate de mașini, pietonii care trec strada prin locuri nepermise sau mai grav merg pe carosabil, printre mașini, au determinat cele mai multe evenimente rutiere. Situația a fost evidențiată nu doar de oamenii legii, ci și de șoferi, care au solicitat instalarea mai multor semafoare cu buton, considerate cele mai bune soluții pentru fluidizarea traficului.

Semnal de alarmă tras de polițiștii buzoieni. Pietonii indisciplinați au fost vinovați pentru cele mai multe dintre accidentele rutiere cu victime care au avut loc pe străzile din municipiul Buzău. Practic este vorba despre pietonii care fie traversează prin locuri nepermise fie se deplasează pe partea carosabilă, printre mașini.
”Pe raza municipiului Buzău principala cauză a evenimentelor rutiere si mă refer la cele soldate cu victime o constituie indisciplina pietonală sub cele două forme atât traversarea prin loc nepermis dar si circulația pe partea carosabilă”, a declarat Cosmin Rădulescu de la IPJ Buzău
Statisticile sunt îngrijorătoare și impun măsuri urgente mai ales că străzile sunt sufocate de mașini, numărul autovehiculelor crescând de la an la an. Acum, parcul auto din Buzău  numără aproape 164.000 de vehicule.
Traficul extrem de aglomerat, dar și problema pietonilor indisciplinați au fost sesizate și de șoferi, care au cerut Primăriei montarea mai multor semafoare cu buton. După părerea lor aceasta ar fi soluția fluidizării traficului.
”Traficul auto pe străzile buzoiene este îngreunat foarte mult de trecerile pietonale nesemaforizate datorită traversărilor necontrolate ale pietonilor, de cele mai multe ori fără să se asigure, ceea ce produce în continuare accidente și încălcări ale legislației rutiere, atât de către conducătorii auto, cât și de către pietonii care nu se asigură la traversare, deoarece sunt mai preocupați de mesajele de pe telefonul mobil decât de viața lor”, a scris un buzoian pe city report.
Și în mare parte, observația făcută de șoferii buzoieni a fost confirmată și de polițiștii de la Rutieră, care recunosc că pe străzile unde déjà au fost montate astfel de semafoare cu buton nu au mai fost înregistrate evenimente rutiere neplăcute.
”Ne referim în principal la zona de nord a municipiului Buzău, în zona centrelor comerciale dar si pe Spiru Haret, unde sunt două școli, traficul era foarte intens, motiv pentru care s -au înființat acele treceri de pietoni cât și semafoarele cu buton care au contribuit la reducerea riscurilor accidentelor rutiere dar și la la fluența traficului”, a mai declarat Rădulescu de la IPJ Buzău.
De altfel, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma a anunțat că déjà a cerut Poliției Locale întocmirea unei liste cu cele mai aglomerate treceri de pietoni din oraș, iar un semafor cu buton ar putea fi montat chiar pe strada Frăsinet.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate