Actualitate

COLEGII POLIȚISTULUI RĂNIT PE CALEA EROILOR: ”A vrut să-l omoare”(VIDEO)

Europol, sindicatul polițiștilor europeni, scrie despre accidentul produs la Buzău în urma căruia un polițist de la Serviciul Rutier, a fost rănit, fiind lovit de un autoturism pe care-l urmărea pentru că nu a oprit la semnalul agentului.

”A încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea!

Tupeu fără margini al unei femei de 32 ani care se afla la volanul unui autoturism pe care îl conducea pe străzile din Buzău.

După ce un polițist rutier pe motocicletă a efectuat semnalul regulamentar de oprire, femeia a încercat să scape lovindu-i motocicleta care a fost proiectată într-un taxi care circula de pe sensul opus.

Se poate observa cum femeia pierde pentru scurt timp controlul volanului dar redresează autorurismul și se deplasează în viteză crezând ca a scăpat după ce vede motocicleta în flăcări.

Adrian nu se pierde cu firea, îndepărtează curioșii din jurul focului și își anunță colegii despre caracteristicile autoturismului.

La scurt timp după mobilizarea echipajelor din teren, femeia este identificată într-o benzinărie, unde probabil se ascundea. Aceasta a fost reținută și este acuzată în acest moment de săvârșirea infracțiunii de “tentativă de omor” și “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

Îi transmitem sincere felicitări colegului nostru, agent principal de poliție Adrian Popa, pentru modul de intervenție și perseverența de care a dat dovadă și ne bucurăm nespus pentru faptul că nu a suferit vătămări grave.”

Motociclist lovit

A încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea!Tupeu fără margini al unei femei de 32 ani care se afla la volanul unui autoturism pe care îl conducea pe străzile din Buzău.După ce un polițist rutier pe motocicletă a efectuat semnalul regulamentar de oprire, femeia a încercat să scape lovindu-i motocicleta care a fost proiectată într-un taxi care circula de pe sensul opus.Se poate observa cum femeia pierde pentru scurt timp controlul volanului dar redresează autorurismul și se deplasează în viteză crezând ca a scăpat după ce vede motocicleta în flăcări.Adrian nu se pierde cu firea, îndepărtează curioșii din jurul focului și își anunță colegii despre caracteristicile autoturismului.La scurt timp după mobilizarea echipajelor din teren, femeia este identificată într-o benzinărie, unde probabil se ascundea. Aceasta a fost reținută și este acuzată în acest moment de săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor" și "părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției".Îi transmitem sincere felicitări colegului nostru, agent principal de poliție Adrian Popa, pentru modul de intervenție și perseverența de care a dat dovadă și ne bucurăm nespus pentru faptul că nu a suferit vătămări grave.

Publicată de Sindicatul Europol pe Miercuri, 19 august 2020

Implică-te!

Publicitate

Publicitate