Actualitate

CONFIRMARE! Mizeria de la Beceni, ascunsă sub preș de Garda de Mediu Buzău

Acuzațiile lansate de conducerea Prefecturii Buzău la adresa Gărzii de Mediu privind deficiențe grave în gestionarea problemelor de mediu în județ se adeveresc în parte. Confirmarea vine chiar de la Garda Națională de Mediu care a descins în comuna Beceni după ce comisarii de mediu din Buzău au refuzat să facă verificări în comună. Astfel, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au făcut verificări la Beceni timp de 2 zile, controale care au scos la iveală grave probleme de mediu, pe care, de altfel, localnicii le-au semnalat în nenumărate rânduri.

  • în spatele stației de transfer din satul Valea Părului (comuna Beceni), situat la 30-50 m de valea râului Slănic, pe o zonă de aproximativ 800mp au fost găsite depozite de deșeuri din ambalaje tip PET, deșeuri din construcții și demolări, precum și urme de incendiere a deșeurilor;
  • în zona Lunca Morii, la aproximativ 500 m de podețul din vecinătatea unei ferme de animale, zona vechii stații de epurare, a fost identificată, pe malul drept al râului Slănic, în albia majoră, o zonă cu depozitări de deșeuri amestecate situate pe o suprafață de aproximativ 500 mp;
  • în zona situată la ieșirea din satul Florești spre localitatea Vintilă Vodă, la data controlului echipei Gărzii Naționale de Mediu, amplasamentul era salubrizat, fiind vizibile măsurile luate de scurt timp pentru eliminarea deșeurilor abandonate.

Ca urmare a situației descoperite de comisarii de mediu din Capitală, Primăria din Beceni a fost amendată cu 15.000 lei și i-au fost impuse măsuri de salubrizare a zonelor afectate de depozitările necontrolate de deșeuri.

Aceasta nu este singura consecință a descinderilor făcute în județul Buzău de Garda Națională de Mediu. Comisarul șef al Gărzii Județene de Mediu, Lenuța Barac, a fost schimbat din funcție, fiind înlocuit cu Alexandru Mihai Vâjan, comisar șef al Gărzii de Mediu din Argeș.  Destituirea lui Barac a venit după ce prefectul Leonard Dimian a anunțat Ministerul Mediului că angajații Gărzii de Mediu de la Buzău refuză să facă verificări la Beceni, declinând cazul, nejustificat, colegilor din Capitală.

De menționat că Lenuța Barac ocupa temporar funcția de comisar șef la Buzău de la începutul lunii august, imediat după ce Carmen Ichim, șefă a Gărzii de Mediu timp de aproape 15 ani, s-a autosuspendat din funcție. A fost o decizie luată în plin scandal cu Prefectura Buzău. Carmen Ichim a fost acuzată în nenumărate rânduri că nu s-ar ocupa așa cum trebuie de problemele de mediu din județ și că ar acționa după alte interese. În plus, prefectul Leonard Dimian, i-a cerut demisia după ce în spațiul public au apărut imagini din zona Râmnicului cu o groapă în care erau depozitate tone întregi de deșeuri animaliere. Prefectul a acuzat că Garda de Mediu condusă de Carmen Ichim nu și-a făcut datoria nici în cazul de la Rm.Sărat, și nici în alte cazuri din județ.



Publicitate