Actualitate Social

CONSILIUL LOCAL A APROBAT! La ce investiție a renunțat Primăria și ce se va construi pe terenul de 12 hectare

Piața de gros, un obiectiv așteptat de toți producătorii din județ, nu se va mai realiza. Investiția, aprobată deja de aleșii locali, a fost anulată printr-o nouă decizie adoptată luni în Consiliul Local. Motivul, explicat de edilul urbei, este dat de întârzierea prea mare cu care s-au derulat pregătirile pentru realizarea pieței de gros.

”Dumneavoastră (n.r: consilierii locali ) ați dat deja aprobarea ca cele 12 hectare, aflate la ieșirea din municipiul Buzău, după Metalurgica, vis-a-vis stația Petrom, să fie amenajată o piață de gros, dar, din păcate, s-a întârziat foarte mult și am schimbat acest proiect. Îmi propun să fac și această piață de gros în mandatul următor dar nu acolo”, a spus Constantin Toma.

Constantin Toma spune că terenul nu va rămâne de izbeliște. Acolo vor fi realizate alte obiective importante pentru oraș pentru care a fost nevoie să ceară aprobarea ministrului Marcel Vela.

S-a ivit o altă oportunitate, finanțabilă în exercițiul financiar următor, 2021-2026. Este vorba despre sediul Transbus pe care să-l mutăm acolo. Se vor strânge 200 de mașini, cu stație de încărcare.  Terenul este în proprietatea Jandarmeriei în acest moment. Am cerut o audiență la ministrul Marcel Vela. M-a primit. Condiția a fost să cedăm ceva și Ministerului de Interne. Și am stabilit cu dumnealui și am propus și aici să cedăm două hectare pentru a muta sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a explicat Constantin Toma.

Tot acolo ar putea fi construit și Centrul Regional al Registrului Auto Român. Propunerea a venit ca un amendament al viceprimarului Ionuț Apostu la proiectul propus de primarul Constantin Toma.

”Construirea unui Centru Regional al Registrului Auto Român ar însemna o investiție de 3-4 milioane de euro adusă în municipiul Buzău”, a spus viceprimarul Apostu, în ședința de luni a Consiliului Local.

Proiectul a fost aprobat de consilierii locali cu 21 de voturi.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate