Actualitate

Creștere enormă a numărului de buzoieni care solicită ajutoare pentru încălzirea locuințelor! Reprezentanții DAS cred că acesta este doar începutul

Încălzirea locuințelor în această iarnă se anunță costisitoare așa că, pentru a nu sta în frig și pentru a face față cheltuielilor cu căldura, oamenii cu venituri mici cer ajutorul statului. Direcția de Asistență Socială din municipiul Buzău se confruntă deja cu o avalanșă de cereri, și spun reprezentanții instituției, acesta este doar începutul, dat fiind faptul că dosarele pentru ajutoarele de încălzire se pot depune doar de trei zile. Cei mai mulți au cerut bani pentru a putea plăti facturile la gaze dar și suplimentul pentru consumul de energie electrică.  

De cinci ori mai multe dosare decât anul trecut! Acesta este bilanțul primelor trei zile de la startul depunerii dosarelor pentru ajutoarele la încălzire. Zeci de persoane cu venituri mici au luat cu asalt Direcția de Asistență Socială din Buzău unde, de luni, se pot depune cererile pentru banii pe care îi alocă statul consumatorilor vulnerabili.

”Cele mai multe cereri le avem din partea buzoienilor care se încălzesc cu gaze naturale. Este vorba despre aproximativ 100 de dosare, față de 20 câte aveam anul trecut pe vremea aceasta. Au mai depus și 20 de cereri cei care se încălzesc cu lemne. Toate persoanele au cerut și suplimentul pentru gaze și pentru energie electrică”, ne-au explicat surse din cadrul DAS Buzău.

Mai mult, reprezentanții DAS cred că acesta este doar începutul și că numărul dosarelor va crește considerabil în acest sezon rece, cauza fiind, pe de o parte, faptul că plafoanele maxime până la care se pot depune cereri au crescut, iar pe de alt parte scumpirile anunțate pentru această iarnă.

Mai multe detalii despre ce trebuie să conțină dosarul pentru acordarea ajutoarelor de încălzire puteți găsi aici.