Actualitate Social

Cristina, o tânără cu dizabilități, prizonieră în propria casă. Are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare

O familie greu încercată din municipiul Buzău are nevoie de o mână de ajutor din partea celor din jur. O mână de ajutor la propriu, pentru ca o tânără de 44 de ani, imobilizată în cărucior, să poată evada dintre cei 4 pereți în care stă zi și noapte și măcar o dată sau de două ori pe săptămână să iasă din apartamentul situat la etajul 4.

Cristina are 44 de ani. Suferă de tetrapareză, fiind imobilizată în scaunul cu rotile. Mama sa este cea care o îngrijește zi și noapte. Pe tatăl său l-a pierdut anul trecut. O pierdere extrem de grea, mai ales că buzoianul era stâlpul familiei. Acum, cele două femei se descurcă extrem de greu, în condițiile în care locuiesc la etajul 4. Mamei Cristinei îi este aproape imposibil să se lupte de una singură să o coboare pe tânără pe scări, 4 etaje. Drept dovadă, timp de  circa 7 luni, Cristina nu a reușit să iasă din casă. A stat izolată între 4 pereți, fără să poată să ia contact cu alte persoane, să socializeze, fără să fie scoasă la plimbare, în parc.

Cazul familiei greu încercate a fost făcut public de deputatul USR de Buzău, Emanuel Ungureanu, cel care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

Emanuel Ungureanu face un apel public către buzoienii cu suflet mare. Ar fi nevoie de voluntari care să o ajute pe mama Cristinei măcar o zi sau două pe săptămână să o scoată pe tânără din casă. De asemenea, ar fi nevoie și de o rampă specială pentru căruciorul Cristinei la intrarea în blocul în care locuiește, pentru ca deplasarea tinerei să nu mai fie o problemă.