Actualitate SĂNĂTATE

Criza de medici cardiologi, rezolvată pentru moment. S-au reluat internările dar pericolul nu a fost depășit

După o săptămână în care activitatea secției cardiologie a Spitalului Județean a fost suspendată ca urmare a demisiei ambilor medici specialiști, de astăzi pacienții au ajuns din nou în saloane. Internările s-au reluat după ce un medic cardiolog a fost detașat de la Spitalul Râmnicu Sărat la Spitalul Județean. Iar de la 1 octombrie va ajunge un alt medic cardiolog care, deși se află la pensie, a fost de acord să dea o mână de ajutor și să îngrijească buzoieni care ajung la Spitalul Județean.

“O săptămână, cât n-am avut medic cardiolog, a fost destul de dificil. Pacienții au fost internați în secția medicală astfel încât să nu li se pună viața în pericol, consultările au fost redirecționate cele dificile –către spitale din jur, de exemplu Ploiești, dacă a fost cazul au rămas internați acolo, dacă nu s-au întors cu recomandare, fiind internați în secția medicală. Astăzi, secția s-a redeschis prin detașarea unui medic de la Râmnicu Sărat și s-au făcut din nou internări. De la 1 octombrie o să avem și o colaborare cu doamna dr. Geta Ștefănescu, și în continuare căutăm cardiologi. Este dificil, unii medici spun că activitatea este intensă, gărzi grele și într- un an sau doi este un efort uriaș. Va fi program normal de lucru, 8:00-13:00 doamna dr. care vine în colaboare și 08:00-14:00 medicul care a venit prin detașare”, a declarat Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean, la Focus Tv.

Astfel, astăzi au fost reluate, după o săptămână, internările la cardiologie.

“Astăzi am avut 4 internări și transferuri din Medicală. Sunt ocupate 9 locuri. La București au fost transferați în ultima săptămână 6, Râmnicu Sărat a preluat 14 pacienți, 2 la Ploiești, iar la Medicală au fost destul de mulți. Dar să știți că patologia este diversificată, majoritatea pacienților au peste 65 de ani, au afecțiuni și de neurologie, cardiologie, stau acasă până în ultimul moment și când vin li se descoperă mult mai multe boli decât știau că au.”

Chiar și cu venirea celor doi medici specialiști, problema de la cardiologie nu este rezolvată. Gărzile nu pot fi asigurate în continuare iar volumul mare de muncă se menține. Pentru ca activitatea să se desfășoare normal ar fi nevoie de cel puțin 3-4 medici, dar care se dovedesc aproape imposibil de găsit.

“Situația în 2-3 medici e de un an și jumătate, două doctorițe au intrat în concediu creștere copil și din 5 medici am rămas în 3, apoi în 2. Am avut inițial 80 de paturi, am redus la 40 pentru că medicii nu făceau față, și tot și asa au zis că e foarte greu și ne-am trezit că și-au depus demisia, ambii au rămas la cabinetele private.  Acum, împreună cu cele două doamne doctor am stabilit să mergem pe cele 40 paturi și vedem ulterior. Vor fi una- două gărzi asigurate dar nu linie de gardă completă cum ar fi normal pe cardiologie, una dintre cele mai importante secții din spital alături de neurologie, medicală. Dacă vin urgențe noaptea se tratează ori prin colaborare telefonică cu medicul, ori tratate în UPU, urgențe majore trimise la spitalul care este în tură pentru infarct iar celelalte, în funcție de gravitate, se pot interna pe ATI iar a doua zi preluate de cardiolog.”

În continuare se fac eforturi pentru a convinge medicii să vină la Buzău. Se scot posturile vacante periodic la concurs, se discută cu halatele albe cu ocazia fiecărui congres. Li se prezintă dotările de ultimă generație de care beneficiază secția cardiologie dar și salariile și bonusurile deloc de negligat care li se oferă specialiștilor care profesează la Județean.

Managerul Sp. Județean, Claudiu Damian

Grav este că nu doar pe o secție din Spitalul Județean există o criză acută de medici specialiști. Un alt exemplu este o altă secție importantă, Oncologia, unde de un an și jumătate un singur medic se ocupă de toți pacienții din județ care ajung la spital.