Actualitate

Criza de meseriași, la un nou prag. Unele firme ar putea dispărea, din cauza ei.

Criza muncitorilor calificați care se înregistrează la Buzău ar putea duce la o situație extrem de gravă: închiderea unor societăți și disponibilizarea a sute de persoane.

De ani buni, de pe băncile școlilor nu au mai ieșit tineri pregătiți să practice diverse meserii în industrie, precum sudori, lăcătuși mecanici sau frezori. În schimb, nevoile societăților sunt tot mai mari, mai ales că angajații specializați în astfel de meserii se apropie de vârsta pensionării. Se vorbește de multă vreme de criza muncitorilor calificați, dar acum s-a ajuns într-un punct cu adevărat critic. O firmă  importantă din Buzău caută, de luni întregi, să angajeze zeci de muncitori calificați. Nu a reușit până în prezent, iar consecințele ar putea fi dezastruoase, a subliniat la Focus TV, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.

“Pentru prima dată, după  30 de ani, după nenumărate semnale de alarmă, am ajuns în acel punct zero de care discutăm de atâta timp. Există pe platforma industrială a municipiului o societate comercială care angajează aproape o structură întreagă, persoane calificate în domeniul industriei grele prelucrătoare, începând de la ingineri mecanici, până la strungari, frezori, rabotori.”

Societatea respectivă numără în prezent câteva sute de salariați. În continuare, are mare nevoie de forță de muncă. În ultima vreme, comenzile au curs, însă, firma respectivă le onorează cu greu. Motiv pentru care caută să angajeze în jur de 60 de muncitori calificați, dar fără rezultate până în prezent.

“Având comenzi, s-a ajuns să nu aibă de unde să angajeze, de unde să preia muncitori calificați. Există accum pentru prima dată riscul real ca aceste structuri economice fie să își închidă porțile, ceea ce înseamnă concedieri și o situație dificilă pentru sute de familii, fie să își mute capacitățile de producție în zonele unde există muncitori calificați, adică peste granițe, în țările din afara UE.”

Specialiștii de pe piața forței de muncă spun că asistăm la debutul unui tăvălug. Dacă nu vor fi luate măsuri, există riscul ca și alte societăți să ajungă în această situație și să ia măsuri radicale, inclusiv închiderea porților, ceea ce ar însemna o problemă serioasă pentru economia județului.

La Buzău, din cele circa 250 de locuri de muncă vacante zilnic, circa 90% sunt pentru muncitori calificați.

O soluție ar putea fi învățământul dual, adică acel tip de învățământ structurat pe baza nevoilor concrete ale angajatorilor din județ. Miercuri au avut loc discuții între oficialii Inspectoratului Școlar, cei din Primăria Buzău și marii angajatori din Buzău în vederea formării unui centru de excelență în învățământul dual, în municipiu.

Proiectul, care presupune pregătirea tinerilor în meserii cerute pe piața muncii și angajarea lor la finalizarea cursurilor, ar urma să fie demarat, din toamnă, la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu”.



Sursa Fb Constanitn Toma

” Întâlnirea a avut loc pentru ca începând din toamna acestui an, să funcționeze la Buzău, primul centru de excelență în învățământul dual, profesional. Intenția noastră, ca și Primărie, este de a realiza un consorțiu regional pentru dezvoltarea și dotarea unui campus profesional integrat, astfel încât să avem la Buzău și facultăți tehnice pentru a pregăti și ingineri, în domeniile economice în care se dezvoltă orașul nostru”, anunță primarul Constantin Toma.

Autorul știrilor

Elena Petre

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • O alta solutie ar fi sa ne intoarcem la calificarea la locul de munca. Asa a invatat si Ceausescu sa puna flecuri la opinci.

  • Nu stiu daca lipsa de muncitori este problema. Mai degrabă as zice ca lipsa de muncitori care sunt dispuși sa lucreze in Buzău pe salarii de 2000 lei când in afară minimul e 2000€. La o aruncătură de băț de Buzău, la Ploiești, salariile sunt deja aproape duble.