Un traseu cicloturistic care străbate trei județe vecine! Este obiectivul măreț al unui proiect comun realizat de Consiliul Județean Prahova, Consiliul Județean Buzău și Consiliul Județean Vrancea. Practic, este vorba despre 459 de kilometri pe care se va putea circula, în siguranță, cu bicicleta. Proiectul este realizat cu fonduri europene și va fi denumit Velo Valahia.
Aproape 38 de milioane de euro, fără TV, este suma pe care cele trei consilii județene din Prahova, Buzău și Vrancea intenționează să o acceseze pentru a amenaja un traseu cu adevărat spectaculos. Velo Valahia, traseu cicloturistic, va cuprinde 245 de kilometri în Prahova, 85 kilometri în judeţul Vrancea şi alţi 129 în judeţul Buzău.
”Traseul identificat pe raza teritorială a Județului Buzău are o acoperire de 129 km – rețea principală care se încadrează între localitatea Finești (comuna Năeni) și Mănăstirea Poiana Mărului (comuna Bisoca)”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de aleșii județeni.
Traseele cicloturistice se vor realiza pe piste pentru biciclete, drumuri pentru ciclişti, drumuri de utilitate privată deschise circulaţiei publice, suprafeţe de rulare amenajate în zona de protecţie aferentă drumurilor deschise circulaţiei publice, drumuri forestiere, poteci şi trasee amenajate în fondul forestier, diguri şi zone de protecţie la inundaţie ale cursurilor de apă şi pe eventuale alte tipuri de căi de comunicaţie deschise circulaţiei bicicletelor.
”Consiliul Județean Buzău are în pregătire documentația aferentă depunerii proiectului de înființare a traseului de cicloturism „Velo Valahia” în regiunea Prahova-Buzău-Vrancea în cadrul PNRR – Componenta 11 – Turism și Cultură, Investiția I.4. Între documentele obligatorii depunerii cererii de finanțare se regăsește și acordul de parteneriat încheiat între UAT Județul Prahova, UAT Județul Buzău și UAT Județul Vrancea cu lider de parteneriat UAT Județul Prahova.
Obiectivul investiției este sprijinirea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice la nivel național.
Stabilirea și amplasarea traseelor cicloturistice se va face în raport cu celelalte investiții din Componenta 11 – Turism și cultură, prin care este vizată creșterea accesibilității zonelor turistice și dezvoltarea infrastructurii aferente”, scrie în acelați proiect aprobat de Consiliul Județean Buzău.
Fondurile necesare amenajării acestui traseu au fost accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Componenta din PNRR în cadrul căreia cele trei administraţii judeţene au aplicat este coordonată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Centrul Naţional de Coordonare Velo. Investiţia I.4 prevede implementarea a 3.000 de kilometri de trasee cicloturistice, scopul acesteia constituindu-l sprijinirea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii de trasee cicloturistice la nivel naţional.
Adaugă comentarii