Friptura de porc este vedeta de pe masa de sărbători, iar pentru un gust autentic românesc, cumpărătorii preferă carnea de la animalele crescute în gospodăria țărănească. Cu alte cuvinte, vor animale hrănite cât mai natural astfel că în această perioadă gospodarii se întrec în oferte. Internetul abundă de anunțuri postate de buzoienii care au crescut în propria curte unul sau chiar mai multe animale, atât pentru propriul consum cât și pentru a vinde.
Dacă de exemplu, prețul pentru carnea de porc de la animalele vândute în viu, direct din gospodărie, pornește de la 10-11 lei și poate ajunge până la 17 lei. Vânzătorii de ocazie își laudă marfa și spun că animalele au fost hrănite doar cu hrană naturală și, în plus, oferă clienților transport. Astfel de anunțuri au fost postate de gospodari din zona de câmpie a județului, acolo unde și reprezentanții DSV recunosc că încă se păstrează tradiția creșterii și sacrificării porcului de Crăciun. Anul acesta, în gospodăriile din Buzău, au fost crescuți aproape 50.000 de porci.
Efectivul de animale a scăzut însă în ferme. Potrivit DSV, anul acesta sunt înregistrate circa 64.000 de suine în cele 20 de ferme din județ, adică numărul a scăzut la jumătate față de cel înregistrat în urmă cu patru-cinci ani.
Cu toate acestea, Buzăul asigură necesarul de carne de porc pentru consumul de sărbători. Reprezentanții DSV estimează că Buzăul produce carne chiar și pentru județele vecine, în condițiile în care, în ultimul an au fost deschise mai multe ferme de reproducție care acum funcționează la capacitate maximă. Un exemplu este cea de la Săhăteni unde sunt crescute 3000 de scoafe.

” Capacitatea obiectivului este de 3.000 de capete (scroafe), operatorul atingandu-și integral obiectivul propus. Purceii rezultati vor merge catre fermele de îngrășare din țară deținute de același operator economic.
Investiția este cu atât mai importantă ținând cont de datele comunicate de INS conform cărora carnea de porc este principalul produs importat în România care generează un deficit de balanță comercială alarmant. Importurile de carne de porc depășesc semnificativ producția internă, acoperind aproximativ 75-80% din consum”, au punctat și reprezentanții Direcției Agricole Buzău.








Adaugă comentarii