Liberalii buzoieni au reluat seria întâlnirilor față în față cu oamenii din municipiu, pentru a afla direct de la ei care sunt problemele cu care se confruntă și ce soluții pot fi găsite pentru a le rezolva.
O primă întâlnire i-a avut în prim-plan pe locuitorii cartierului Micro 14, care și-au spus păsurile în fața senatorului Vlad Pufu și prefectului Daniel Țiclea, alături de care s-au mai aflat consilierii locali Andrei Neder și Irinel Cârstea, șefa Cancelariei Prefectului, Marieta Boloș, și directorul Colegiului Economic, Geta Burducea. Locurile de parcare prea puține, pericolul pe care îl reprezintă câinii maidanezi, dar și teama că un cutremur major le-ar pune viețile în pericol sunt doar câteva dintre problemele expuse de locuitorii din Micro 14.
”Proiectul nostru pilot s-a bucurat de o foarte bună primire, confirmând încă o dată că există o nevoie a cetățeanului de a comunica mai mult cu administrația chiar acolo, în mijlocul realității. Iar ceea ce aveam să constatăm nu a fost o surpriză. Nu proiectele grandioase fac subiectul discuțiilor aprinse ale vecinilor în cartiere. De cele mai multe ori, chestiunile mărunte îți fac viața amară ca locuitor în cartier. Așadar, problemele sunt starea degradată și chiar lipsa trotuarelor, câinii maidanezi, care se perindă prin jurul școlilor și locurilor de joacă pentru copii, inexistența unei treceri de pietoni acolo unde s-ar impune, pe strada Prieteniei, și, bineînțeles, parcările subdimensionate. La acestea se adaugă tema siguranței clădirilor în cazul unui cutremur, problemă a familiilor care locuiesc în blocurile 40 și 41. Multe dintre aspectele sesizate pot avea soluții rapide, altele impun însă o abordare mult mai amplă”, arată, într-o postare pe Facebook, senatorul PNL de Buzău Vlad Mircea Pufu.
Potrivit parlamentarului buzoian, Caravana Cartierelor, așa cum a fost numit proiectul liberalilor de a lua contact cu realitățile orașului, va continua cu cartierul Micro 5, la jumătatea lunii viitoare.
Adaugă comentarii