Noi incendii de vegetație au izbucnit în mai multe locuri din țară, zilele trecute. În Prahova au ars peste 60 de hectare de vegetație uscată, iar în același timp ardea o suprafață de 10 mii de metri pătrați în Dâmbovița. Incendii semnificative au fost și în Tulcea.
Nici Buzăul nu a avut o situație prea bună în acest weekend. Au ars peste 10 hectare de vegetație uscată în Poieni, peste 10 hectare în Țintești și au mai fost înregistrate incendii și în Pogoanele și Tăbărăști. Pompierii au fost chemați să stingă flăcările care au cuprins vegetația uscată după ce persoane încă necunoscute au dat foc resturilor vegetale, cu gândul de a curăța terenurile ori au aruncat țigări aprinse la întâmplare. Astfel că autoritățile locale au hotărât să aprobe permise de lucru cu foc, pentru ca fermierii și proprietarii de terenuri să nu mai cauzeze incendii de vegetație.
„Vom încerca o nouă abordare. Vom discuta cu primarii, dacă fermierii sau cine incendiază, doresc așa intens să aibă această practică, aș vrea să încercăm să implementăm permisul de lucru cu foc în mod controlat, dacă ei insistă să își incendieze suprafețele”, a declarat prefectul județului Buzău.
Primul permis de lucru cu focul a fost emis zilele trecute la Scorțoasa, fiind un prim pas în lupta contra incendiilor de vegetație. Permisul de lucru cu foc este valabil o singura zi. La terminarea lucrului, el va fi predat de către executant emitentului. Permisul de lucru cu focul va veni ca un model pentru cei care dețin terenuri. Autoritățile speră ca acesta să devină un mod de lucru cu agricultorii, pentru ca incendierile să nu mai constituie o amenințare și o risipă de resurse.
Adaugă comentarii