Actualitate Social

CU ȘCOALA LA RAPORT! Sarcini trasate directorilor de școli și primarilor, urmează controale

Perspectivele redeschiderii școlilor pe 14 septembrie au fost analizate, luni, într-o ședință convocată la inițiativa Instituției Prefectului, cu participarea  conducerii Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Școlar Județean. Discuțiile au urmărit măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus în comunitățile școlare, după reluarea cursurilor. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a cerut ca inspectorii sanitari să le pună în vedere primarilor să asigure în toate unitățile de învățământ condiții minime de igienă. Prioritatea zero va fi asigurarea unor surse de apă curentă, iar acolo unde nu există sisteme de alimentare cu apă la care să fie racordate școlile și grădinițele, colectivităților de copii trebuie să li se asigure apa potabilă din surse proprii, prevăzute cu sistem de dezinfecție. În același timp, toate școlile trebuie să fie dotate cu soluții de curățenie, dezinfecție și igienă. Instituția Prefectului anunță controale riguroase țintite către școlile care nu reușesc de câțiva ani să obțină autorizație sanitară de funcționare.

La rândul lor, inspectorii școlari trebuie să discute cu directorii problemele stringente cu care se confruntă, pentru a le remedia înaintea începerii noului an școlar.

”Ne asigurăm că elevii și profesorii își vor desfășura activitatea în condiții de siguranță sanitară și că le vor fi asigurate apa curentă și dezinfectanți. Deja în mai multe școli au fost demarate acțiuni de dezinfecție a spațiilor și de amenajare a sălilor de clasă. a declarat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Aceeași sursă a adăugat că scenariile privind redeschiderea școlilor vor fi analizate, în raport cu evoluția epidemiologică din județ, la începutul lunii septembrie.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate