Pe tema prieteniilor pe care primarul Buzăului, Constantin Toma, le-ar avea cu unii dintre membrii noului Guvern Ciucă s-a speculat mult, în ultimele zile, fiind alimentate scenarii favorabile Buzăului, în strânsă legătură cu aceste prietenii. Într-o intervenție în direct la Focus Tv, edilul-șef a clarificat natura relațiilor pe care le are, în primul rând, cu generalul Nicolae Ciucă, cel care conduce actualul Cabinet. În acest context, Constantin Toma a dezmințit că șeful Guvernului i-ar fi fost naș cu prilejul nunții de argint :
”E o tâmpenie spusă de un așa-zis ziarist de aici din Buzău. Nu mi-e naș. E un om extraordinar și mă bucur că a ajuns prim-ministru. Și v-o spune un pesedist! E un om cu o carieră extraordinară, un om cult care a reușit prin propriile forte, plecat de la țară, de undeva din Dolj. Iată că a reușit să facă tot ce se putea în cariera militară și e al nouălea general din istorie – știți că îmi place și istoria – care ajunge și prim-ministru. ”
Răspunsurile au clarificat și stadiul actual al relațiilor dintre primarul de Buzău și actualul șef al Guvernului. ”Am rămas în permanență în legătură cu dânsul.” a mai comentat edilul-șef, amintind că generalul Ciucă l-a sprijinit în preluarea de către Primăria Buzău, a unui teren al Armatei pe care urmează să se ridice noul cimitir municipal.
Adaugă comentarii