A fost aglomerație, dar nu ca în alți ani, la camera de gardă a celui mai mare spital din județul Buzău. Prima zi de Paște a adus, la Unitatea de Primire Urgențe, aproape 170 de pacienți. A doua zi, numărul urgențelor a mai crescut.
”A doua zi de Paște, numărul prezentărilor a crescut, fiind înregistrate 169 de cazuri. Cazuistica a fost variată, predominând insuficiențele cardiace și colecistitele pe fondul consumului preparatelor specifice de Paste. Nu au lipsit nici persoanele care au suferit traumatisme. De asemenea, s-au prezentat persoane în stare de ebrietate, pe fondul consumului excesiv de alcool.” a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bunilă.
La Maternitatea Buzău, în ziua de Paște s-au înregistrat trei nașteri. Doi băieți și o fetiță, cu greutăți intre 3.200-3.750 grame, au venit pe lume. Primul a fost un băiețel care s-a născut la ora 10 și 18 minute, în prima zi de Paște, și care a primit, la naștere, scor Apgar zece.
Adaugă comentarii