Actualitate

Cum poți câștiga 7.000 de lei în două luni. Jobul disponibil și celor care deja sunt angajați

Oportunitate unică pentru buzoienii care vor să-și suplimenteze veniturile. Peste 7000 de lei în două luni. Aceasta este suma pe care aceștia o pot câștiga în perioada 16 mai- 17 iulie.

Este vorba despre posturile de recenzor care sunt scoase spre ocupare în această perioadă de Primăria municipiului Buzău. În total se caută 15 persoane care după încheierea autorecenzării să meargă din casă în casă pentru a colecta datele buzoienilor în vederea înscrierii acestora în recensământul populației și locuințelor.

” Mai avem nevoie de 15 persoane pentru municipiul Buzău. În total vom avea 99 de recenzori de teren . Am apelat și la instituțiile publice și la profesori, eu sper să vină tineri. În județ, posturile sunt ocupate”, a spus Cornelia Geambașu, director Direcția Județeană de Statistică Buzău.

Invitată în platoul Focus TV, Cornelia Geambașu a explicat și ce trebuie să facă un recenzor dar și cine poate aplica pentru acest post temporar.

”Un recenzor trebuie să știe să utilizeze o tabletă, în ceea ce privește aplicația și chestionarul, categoric va fi instruit. Acesta va avea la dispoziție pe tabletă harta sectorului unde merge, nu recenzează unde dorește. În  plus, noi ne-am propus, unde e posibil, să fie repartizați în funcție de domiciliu, să le vină cât mai aproape, să nu meargă foarte mult. Program nu există, plata fiind la chestionar, pot desfășura activitatea după serviciu, în week-end, sâmbăta, duminica, să își suplimenteze veniturile. De asemenea, pot lucra și persoanele care sunt în concediu de creștere pentru copil, pentru că legea prevede că indemnizația nu se pierde, de asemenea, șomerii, care iar, nu pierd indemnizația de șomaj, pot lucra și funcționarii publici, care au drept să participe. Vorbim de excepții, pentru a atrage persoane cât mai bine pregătite, care sunt dispuse să câștige niște sume de bani”, a spus Cornelia Geambașu.

Recenzorii vor fi plătiți în funcție de munca depusă. Însă, spune Cornelia Geambașu, câștigul în cele două luni ar putea ajunge la circa 7000 de lei.

”Gândindu-ne că un sector, în urma auto-recenzării rămâne cam cu 450 de locuințe, unde în medie sunt două persoane, vin 900 de persoane ori 7 lei un chestionar plus 450 ori  3,5 lei. Acești bani suportă doar impozit. Împreună ar fi 8000, cu impozit 10%, rămân cam 7000 de lei”, a spus directorul Direcției Județene de Statistică Buzău.

Autorecenzarea se încheie pe 15 mai, iar din 16 mai recenzorii vor pleca pe teren. Recensământul se încheie pe 17 iulie.