Actualitate

Cum să faci legumicultură ca la manual. Lecții ținute de cercetătorii buzoieni

Preocuparea pentru hrană sănătoasă face ca interesul pentru cultivarea propriilor legume și fructe să fie în creștere. Dar, pentru cine nu a crescut la țară, o astfel de activitate are multe necunoscute. În acest context, informația corectă și, mai ales, susținută științific devine foarte prețioasă. Buzoienii au norocul de a avea, la doi pași distanță, la Stațiunea de Cercetare –Dezvoltare pentru Legumicultură, specialiști de top care pot fi consultați. Pe lângă munca din laborator, cercetătorii unității își alocă timp și pentru educarea publicului larg cu privire la modul în care poate fi practicată legumicultura și cum pot fi obținute producții sănătoase din soiuri autohtone.

”Am avut cursuri de formare pentru profesia de agricultor, respectiv legumicultor, pentru muncitorii noștri din unitate, dar și pentru mici fermieri sau persoane private interesate de o calificare. Noi (n.r. cercetătorii) am fost formatori. În egală măsură, facem formare și cu copiii. Vin, în cadrul săptămânii ”Școala altfel”, copii de la școli și grădinițe. Avem și alte proiecte, de pildă, cum e cel de la Școala generală 11, în cadrul căruia oferim și informații, dar și material biologic.” a declarat dr. biolog Floarea Burnichi, director științific al SCDL Buzău.

Pe de altă parte, foarte multe școli organizează activități extrașcolare care urmăresc să-i inițieze pe elevi în tainele cultivării legumelor. Nu mai departe de zilele trecute, liceenii de la Liceul de Arte ”Margareta Sterian” au ieșit la lucru, pentru amenajarea unei grădinițe proprii, alături de voluntarii din grupul ”Semințe cu suflet”. Grupul respectiv, care numără deja circa o mie de membri din țară, aderarea fiind voluntară, organizează reuniuni cu prilejul cărora oferă, gratuit, semințe din propriile grădini. Este vorba despre semințe pentru legume și fructe autohtone, inițiativa fiind una care sprijină perpetuarea soiurilor românești. Inițiatoarea grupului, Rodica Meiroșu, este o buzoiancă, pensionară, care s-a retras în locurile natale și care vrea să aducă cât mai mulți români la agricultura tradițională.

”Când le oferim semințele, ne întreabă cum să le semene, cum să aibă grijă de aceste soiuri.” spune Rodica Meiroșu.

O reuniune de Grupului Semințe cu suflet va avea loc, al Buzău, la Iazul Morilor, în data de 25 noiembrie.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian