Actualitate

CURSURI ÎN PANDEMIE, FĂRĂ MEDICI ȘCOLARI! Soluția epidemiologilor pentru asigurarea asistenței medicale. Ce spune ministrul Educației

British nurse giving injection to child

Începutul noului an școlar are în continuare foarte multe necunoscute, iar epidemiologii se tem că odată cu întoarcerea elevilor în bănci va crește și numărul infecțiilor cu SARS-CoV-2.

În acest context o problemă majoră este cea a asigurării asistenței medicale în școli, prin prezența unui cadru medical, asistentă sau medic, în cabinetele școlare. Situația este însă departe de a fi cel puțin una normală în școlile din Buzău și din toată țara pentru că această asistență medicală nu poate fi asigurată din cauza deficitului de personal.

Acest lucru a fost anunțat chiar de medicul epidemiolog Carmen Scântei din cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău care a confirmat pentru sansanews.ro că la Buzău nu sunt suficiente cadre medicale, asistente sau medici, care să asigure asistența în școli odată cu revenirea copiilor în bănci în condiții de pandemie.

Totuși, soluția pe care medicul Carmen Scântei o consideră a fi salvatoare vine de la autoritățile locale din fiecare localitate care ar putea să contracteze aceste servicii de la medicii de familie.

”Nu putem asigura un medic și nici asistent în toate școlile. Probabil că primăria va trebui să plătească niște servicii medicului de familie, altfel acesta nu se va duce acolo să-și facă treaba. Așa contracte niște servicii , poate medicul va putea să desfășoare o activitate corectă, controlabilă și raportabilă”, a spus Carmen Scântei, medic epidemiolog DSP.

Problema deficitului de personal în acest sector a fost anunțată și de Monica Anisie.

Ministrul Educaţiei a declarat miercuri seara la un post de televiziune național că în prezent nu sunt suficienţi medici şi asistente în cabinetele şcolare, însă un proiect de lege depus la Parlament prevede deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi personalul medical necesar acestor cabinete.


„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare. Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare. Ştiţi foarte bine că în Legea 55 – legea în care sunt prevăzute măsurile pentru starea de alertă – a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a spus ministrul.

De asemenea, discuții în acest sens au fost purtate și cu Ministrul Sănătății și se așteaptă soluții concrete până pe 14 septembrie, când se așteaptă ca elevii să revină în bănci.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate